O ninsoare la Beijing, surprinzătoare pentru această perioadă a anului, a pus capăt unui interval de cinci luni (145 de zile) fără precipitaţii în capitala Chinei, reprezentând cea mai mare perioadă de secetă în 47 de ani în această metropolă, relatează sâmbătă EFE, potrivit agerpres.ro.
Precipitaţiile, deosebit de abundente la mijlocul zilei de sâmbătă, au înregistrat 0,3 milimetri în capitală, deşi în zonele din afara oraşului, precum în districtul Yanqing, au ajuns să măsoare 2,8 milimetri.
Până acum, cea mai mare perioadă fără precipitaţii în capitala chineză era de 114 zile, înregistrată între octombrie 1970 şi februarie 1971.
Ninsorile au coincis cu o zi importantă din punct de vedere politic, marcată sâmbătă de realegerea Adunării Naţionale Populare a lui Xi Jinping ca preşedinte al Chinei, pentru al doilea mandat de cinci ani.
În mod tradiţional, autorităţile dispun închiderea căldurii în centralele din zonele rezidenţiale la 15 martie, însă anul acesta s-a decis prelungirea furnizării agentului termic cu încă cinci zile, până la 20 martie.
Ninsorile de la Beijing au pus capăt unei perioade de secetă de 145 de zile
București
9°C
Articole Similare

13
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
13

64
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
64

533
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
533

800
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
800

1.552
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.552

437
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
437

1.158
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.158

1.264
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.264

1.404
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.404

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.064
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.064

449
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
449

1.017
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.017
















Comentează