Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să decidă dacă îl eliberează din arest sau nu pe deputatul Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor ''Pro Europa'', care a contestat măsura arestării preventive dispusă în dosarul în care este urmărit penal pentru fapte de corupţie în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene.
"Ce să regret? Eu nu regret nimic. Ce să îi transmit domnului Voicu? Să fie sănătos. Să nu vină niciodată la arestul preventiv. Eu suport (arestul - n.r.), pentru că sunt bărbat. Alţii nu ştiu, dacă ajung acolo, cum vor suporta", a spus Nicolae Păun, la ieşirea din sala de judecată, întrebat dacă regretă că ar fi dat bani pentru campania lui Mădălin Voicu.
El a spus că regretă totuşi declaraţiile pe care le-a făcut la adresa procurorilor. "Mi-am cerut scuze în mod public şi discuţia a avut loc în urmă cu şapte - opt luni de zile, fără să ştiu că eu sunt inculpat, eram la un şpriţ, vorbeam cu Mădălin. Aveţi senzaţia că dacă s-ar da toate convorbirile care se fac între parlamentari sau chiar miniştri, şefi de stat, unde am ajunge? Nu ştiam că sunt interceptat. Mi-am cerut scuze, în mod public, şi încă o dată îmi cer scuze, nu a fost cu intenţie, niciodată nu m-am gândit la ceva anume... Ca omul, la şpriţ", a precizat Păun, potrivit Agerpres.
Deputatul a mai spus că nu a lucrat în viaţa lui în proiecte şi programe de niciun fel, nu a fost angajatul Partidei Romilor şi nu a fost remunerat de nimeni. "Eu nu pot face deturnare de fonduri dacă nu am acces la fonduri. O rog pe soţia mea să fie tare şi o da Dumnezeu să trecem şi peste asta. Dacă astăzi instanţa apreciază, de aici plec direct la cimitir la mama, că astăzi, dacă trăia, era ziua ei", a afirmat Păun.
Judecătorii instanţei supreme au admis, pe 27 februarie, cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun, decizia nefiind definitivă, însă executorie.
Nicolae Păun fusese reţinut în dosarul în care mai este cercetat şi deputatul Mădălin Voicu, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălarea banilor; efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia; cumpărare de influenţă şi influenţarea declaraţiilor.
De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscală şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
Nicolae Păun, atac la bărbăţia lui Mădălin Voicu. Cum explică ameninţările la adresa procurorilor
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

13
Criză fără precedent în MAI din R. Moldova: Demisii în bloc la Combaterea Crimei Organizate
13

695
Scandal după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Atac dur din PSD, acuzații de 'lovitură de grație' pentru buget
695

460
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
460

2.118
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
2.118

1.042
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
1.042

1.292
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.292

1.976
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
1.976

1.438
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
1.438

2.134
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
2.134

3.473
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.473

1.412
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.412

6.364
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
6.364

8.649
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
8.649
















Comentează