Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, va participa, miercuri şi joi, la Berlin, la Reuniunea informală a miniştrilor Apărării din statele membre ale UE, ce se va desfăşura sub egida Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit MApN, pe agenda ministrului se află şi Conferinţa statelor participante la Conceptul Naţiunilor Cadru (Framework Nations Concept - FNC), în format al miniştrilor Apărării din statele membre ale grupării-cadru coordonate de Germania (DEU FNC).
Agenda reuniunii informale include dezbateri privind angajamentele operaţionale ale UE şi modul de dezvoltare a cooperării cu partenerii, viitorul instrument de orientare a Uniunii Europene în domeniul securităţii şi Apărării - Busola strategică, precum şi privind conceptul de cultură europeană de securitate şi apărare în context post-COVID.
Conferinţa statelor participante la Conceptul Naţiunilor Cadru se va concentra pe dezbaterea şi aprobarea Raportului de progres nr. 4 al Grupării de tip naţiune cadru coordonată de Germania (DEU FNC). Raportul reflectă evoluţiile înregistrate în cadrul acestei grupări în perioada 2019 - 2020, precum şi activităţile desfăşurate pe cele două paliere ale iniţiativei: constituirea de mari unităţi şi, respectiv, domeniile de capabilităţi identificate în vederea intensificării cooperării - (capability clusters).
La activităţi au fost invitaţi să participe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi subsecretarul general al ONU pentru operaţii în sprijinul păcii, Jean-Pierre Lacroix.
Nicolae Ciucă - la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din UE, la Berlin
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

237
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
237

3.195
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.195

7.495
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
7.495

4.098
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.098

3.908
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.908

61
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
61

8.230
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.230

176
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
176

2.671
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.671

619
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
619

1.686
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.686

1.828
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.828

12.551
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
12.551















Comentează