Premierul Nicoale Ciucă a declarat, luni, la Craiova, că noile legi ale educaţiei vor produce efecte pe termen lung, pentru generaţiile viitoare, motiv pentru care încurajează pe toată lumea să participe la procesul de dezbatere a acestora.
"Până în momentul în care vor fi aprobate şi promulgate (noile legi ale educaţiei - n.r.), dezbaterile continuă şi încurajez pe toată lumea să participe la această dezbatere, pentru că aici nu discutăm despre un proiect de legi care să aibă o perioadă scurtă de aplicabilitate, un obiectiv foarte bine ţintit, ci este vorba de un pachet de legi care vor produce efecte pe termen lung şi nu oricui, ci generaţiilor viitoare. Şi avem nevoie de educaţie. Avem nevoie de educaţie, de sănătate şi o economie sănătoasă. Dacă toate aceste elemente sunt funcţionale, atunci putem trece mult mai uşor de orice criză", a afirmat Ciucă, după încheierea festivităţii de deschidere a noului an şcolar de la Colegiul Naţional Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova, unde a fost prezent.
Potrivit prim-ministrului, analiza şi dezbaterea acestor legi a continuat şi după perioada de 43 de zile stabilită iniţial, iar la nivelul Ministerului Educaţiei se lucrează pentru introducerea propunerilor care au venit în urma acestor dezbateri.
"În momentul în care s-a publicat în transparenţă proiectul de legi, s-a demarat un întreg ansamblu de dezbateri. La un moment dat se şi cuantificase - se discuta de 75 de dezbateri în 43 de zile. Dezbaterile nu s-au oprit, am lăsat în continuare la liber toată această analiză şi procesul de dezbateri până în momentul în care vor intra pe masa Guvernului spre aprobare. Se lucrează foarte intens la nivelul Ministerului Educaţiei pentru asumarea şi introducerea în conţinutul legilor a propunerilor care au venit în urma dezbaterilor. Totodată, după ce au fost aprobate de către Guvern şi înaintate la Parlament, legile vor intra în procesul de analiză şi dezbatere parlamentară, aşa cum este firesc", a mai spus Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă încurajează continuarea dezbaterilor pe contestatele legi ale educației: 'Vor produce efecte pe termen lung'
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

991
Tăriceanu: „România începe să semene cu un stat aparținând lumii a treia, un stat bananier”
991

417
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
417

3.102
Nicușor Dan, luat la rost de activiștii din justiție. Procuror din CSM: „Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție? Decizia este exclusiv politică”
3.102

1.910
Călin Georgescu s-a dezlănțuit pentru fanii săi: Să fie clar pentru toți! Nu plec nicăieri. Rămân aici!
1.910

4.192
Elena Udrea face praf CNA după ce Curtea de Apel București a decis suspendarea hotărârii prin care se ridicase licența postului Realitatea Plus.
4.192

2.614
USR atacă numirile din justiție făcute de Nicușor Dan: Procesul trebuia să inspire fără echivoc încredere și transparență
2.614

2.443
Ministrul Justiției reacționează după ce Nicușor Dan a semnat numirile la marile Parchete: Nu sunt mize personale
2.443

1.142
Reguli stricte pentru recrutarea muncitorilor străini. Ministrul Economiei: 'Guvernul va schimba asta'
1.142

1.716
VIDEO Bogdan Ivan anunță că ofertele la energie sunt mai mici: "Sunt şi sub un leu pentru consumatorii casnici"
1.716

1.704
VIDEO Nicușor Dan transmite un avertisment. Cine trebuie să-i apere pe procurori
1.704

2.503
VIDEO Îl susține Nicușor în continuare pe Bolojan? Președintele se „spală pe mâini”: ce a invocat
2.503

1.679
VIDEO Nicușor Dan, personaj pozitiv sau negativ? Președintele a dat-o exemplu pe fiica sa
1.679

692
VIDEO Vor mai fi finalizate dosarele Revoluției și Mineriadei? Nicușor Dan: O întrebare bună! E un eșec al justiției
692
















Comentează