Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a spus sâmbătă preşedintelui francez, Emmanuel Macron, într-o convorbire prin telefon, că acordul privind programul nuclear iranian ar avea mai multe şanse să fie menţinut dacă ar fi modificat, transmite AFP, scrie agerpres.ro.
Statele Unite rămân deocamdată în acordul istoric din 2015 privind programul nuclear iranian, dar Donald Trump a lansat vineri un ultimatum europenilor ca să îl ajute să îl înăsprească în următoarele luni dacă vor să evite retragerea efectivă a Washingtonului.
În discuţia cu preşedintele francez, premierul israelian a afirmat că "declaraţiile lui Trump ar trebui să fie luate în serios" şi a subliniat că "ar fi înţelept pentru oricine doreşte păstrarea acordului nuclear să revizuiască" acest pact, conform unui comunicat al biroului său.
Netanyahu i-a spus de asemenea lui Macron că lumea liberă trebuie "să condamne ferm cele cinci crime ale regimului iranian", enumerând eforturile acestuia de "a obţine arme nucleare", "de dezvoltare a rachetelor balistice", "de susţinere a terorismului", "agresiunea regională" şi "reprimarea crudă a cetăţenilor iranieni".
Joi, preşedintele francez i-a subliniat omologului american "importanţa respectării de către toţi semnatarii" a acordului nuclear.
Iranul a reafirmat sâmbătă că refuză orice modificare a acordului încheiat cu marile puteri.
Israelul consideră Iranul o ameninţare regională şi acuză respectivul stat că susţine militanţii islamişti palestinieni din Hamas şi Jihadul islamic, precum şi Hezbollahul şiit libanez.
Statul evreu se opune la acest acord şi apreciază că documentul nu va împiedica Iranul să obţină arma nucleară.
Netanyahu a pledat într-o convorbire cu Macron pentru modificarea acordului privind programul nuclear iranian
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

67
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
67

2.675
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
2.675

22
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
22

7.165
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.165

165
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
165

5.561
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.561

112
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
112

3.527
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.527

71
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
71

134
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
134

10.457
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.457

86
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
86

126
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
126
















Comentează