NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori din piaţa imobiliară din Europa Centrală şi de Est, a achiziţionat 17 hectare de teren în Galaţi pentru un proiect imobiliar mixt, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Colliers, iar Eversheds Sutherland România a acordat asistenţa juridică necesară,
Potrivit sursei citate, tranzacţia, a cărei valoare este confidenţială, face parte din strategia pe termen mediu şi lung de extindere pe plan local a NEPI Rockcastle, axată pe dezvoltarea unor proiecte cu utilizare mixtă (în care ancora rămâne centrul comercial şi este potenţată de funcţiuni complementare, în principal rezidenţial).
"Ne concentrăm pe strategii de investiţii pe termen lung. În acest sens, proiectele imobiliare NEPI Rockcastle oferă comunităţilor soluţii viabile şi eficiente, care definesc un stil de viaţă modern; viitorul este reprezentat de locuri şi spaţii unde oamenii au acces facil la toate aspectele calitative ale vieţii. Noua tranzacţie subliniază şi mai mult încrederea grupului în atractivitatea proiectelor mixte - retail şi rezidenţial. Estimăm că lucrările pentru proiectul din Galaţi vor demara în 2023, după obţinerea autorizaţiilor necesare", a declarat Marius Barbu, Asset director NEPI Rockcastle.
Eversheds Sutherland România a consiliat NEPI Rockcastle în toate etapele acestei tranzacţii, de la redactarea şi negocierea documentaţiei (antecontracte, contracte aferente) şi până la due-diligence pe suprafaţa de teren vizată.
"Tranzacţia reprezintă o achiziţie strategică a fondului de investiţii NEPI Rockcastle şi va fi cu siguranţă una de referinţă pentru 2022, chiar dacă anul abia a început. Terenul este situat pe strada Portului din Galaţi, foarte aproape de zona centrală, dar şi de promenada oraşului, şi permite un concept flexibil, cu mixul de funcţiuni ajustabil după cerinţele pieţei", a explicat Sinziana Oprea, director Land Agency la Colliers, agenţie care a intermediat inclusiv achiziţia terenului pe care a fost construit actualul centru comercial Galaţi Shopping City.
Prin vânzarea, în 2020, a patru proiecte de birouri către AFI Europe pentru 307 milioane euro, NEPI Rockcastle, principalul grup de investiţii şi dezvoltare imobiliară din Europa Centrală şi de Est, a fost şi în prim-planul celei mai mari tranzacţii de birouri din istoria pieţei din România, consiliate tot de Colliers.
2021 a fost un an record pentru piaţa terenurilor în ultimii 15 ani. Tranzacţiile au depăşit 800 de milioane de euro, crescând astfel de peste două ori şi jumătate faţă de volumul estimat în 2020, arată datele Colliers. Dezvoltatorii de retail (inclusiv retailerii pe cont propriu) şi cei de rezidenţiali au fost extrem de activi, terenurile destinate proiectelor de acest tip reprezentând aproximativ 90% din total.
Perspectivele sunt bune şi pentru 2022, an care beneficiază de un flux bun de tranzacţii încă de la început. Consultanţii Colliers se aşteaptă la un volum al pieţei de terenuri care ar putea foarte bine să se dovedească similar cu cel din 2021, în condiţiile în care dezvoltatorii rezidenţiali şi de retail vor rămâne foarte activi. Presupunând că redresarea pieţei de birouri începe să prindă contur, aceştia se aşteaptă ca şi dezvoltatorii din această zonă să revină în prim plan într-un număr mult mai mare decât în 2021.
Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor. Cu operaţiuni în 65 de ţări, cei peste 15.000 de specialişti lucrează împreună pentru a oferi consultanţă de specialitate pentru chiriaşi, proprietari şi investitori.
NEPI Rockcastle este principalul investitor şi dezvoltator de proprietăţi comerciale din Europa Centrală şi de Est. Grupul deţine un portofoliu remarcabil de proprietăţi cu poziţie cheie în România, Polonia, Slovacia, Croaţia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia şi Lituania, şi continuă dezvoltarea printr-un program de expansiune în regiune. Cu 52 de proprietăţi în cele nouă pieţe şi abilităţile de gestionare geografice diverse, NEPI Rockcastle urmăreşte în mod eficient oportunităţile imobiliare din zona CEE. În România, compania deţine 20 de centre comerciale şi 7 strip mall-uri în cele mai importante oraşe din ţară, dintre care amintim Bucureşti (Mega Mall, Promenada Mall), Sibiu (Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu), Timişoara (Shopping City Timişoara), Constanţa (City Park Mall Constanta), Shopping City Târgu Mureş sau Ploieşti (Ploieşti Shopping City).
NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori din piaţa imobiliară din Europa Centrală şi de Est, a achiziţionat 17 hectare de teren în Galaţi
Explorează subiectul
Articole Similare

20
AFIR a primit sute de cereri de finanţare de peste 525 de milioane de euro pentru înfiinţarea şi modernizarea unităţilor de procesare
20

8
Rata şomajului în Marea Britanie, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape cinci ani
8

27
FOTO Primul smartphone din istorie a apărut în 1994: cântărea jumătate de kilogram
27

809
BNR ține dobânda sus: ce se întâmplă cu ratele românilor și când ar putea începe ieftinirea creditelor
809

4.549
Risc major pentru Combinatul siderurgic Galaţi - Platforma ar putea fi vândută „la fier vechi”. Licitația nu obligă noul proprietar să păstreze producția de oțel
4.549

4.279
Activiștii de mediu blochează definitiv un proiect strategic: barajul Mihăileni, oprit prin decizie finală / Autoritățile avertizează asupra „pericolului major” pentru comunități
4.279

1.040
VIDEO Nicușor Dan confirmă că România devine jucător pe piața metalelor rare: Discuții pentru noua organizație a comerțului pentru materiale critice
1.040

1.482
Creșterea TVA a nimicit piața imobiliară în 2025: Tranzacțiile au scăzut cu 30% față de 2024
1.482

57
Curs BNR: Leul românesc pierde teren important în raport cu francul elveţian
57

208
PNRR, aproape de colaps: Dragoș Pîslaru aruncă vina pe fosta guvernare pentru blocajul fondurilor europene
208

57
România a finanțat peste 3.000 de săli de sport în ultimii 20 de ani
57

5.408
Adrian Câciu, după ce Ministerul Finanțelor a publicat cifrele dezastrului: "În sfârșit, prezintă datele reale despre datorie publică"
5.408

148
Producătorul român care își consolidează poziția pe piața europeană a transportului: Un reper atât în România cât și pe piețele externe.
148

















Comentează