Serviciul de salubrizare în Sectorul 3 va fi asigurat începând de luni de primăria de sector, care a achiziţionat în acest scop 80 de utilaje şi autovehicule în valoare de peste 7 milioane de euro, a declarat duminică primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.
"Astăzi este o zi mare pentru Primăria Sector 3 şi pentru Sectorul 3. Începând de mâine dimineaţă, salubrizarea în Sectorul 3 este asigurată de către primărie, cu utilajele noastre, angajaţii noştri. Este o premieră, vom reuşi cu această ocazie să avem un nivel mai ridicat de curăţenie, un serviciu mult mai bun şi la un preţ mult mai scăzut. Este un demers la care muncim de ceva timp să ajungem aici, avem ceva emoţii, că de mâine responsabilitatea este total pe umerii noştri. Suntem în priză şi suntem foarte hotărâţi să arătăm că suntem capabili să asigurăm nişte servicii de foarte bună calitate", a spus Negoiţă.
El a adăugat că cele 80 de utilaje şi autovehicule achiziţionate de primărie au costat peste 7 milioane de euro.
"Consider că decizia ca noi să asigurăm salubritatea în sector este decizia corectă, putem să asigurăm nişte servicii de mai bună calitate decât am avut până acum şi la nişte preţuri mult mai jos, pentru că avem probleme cu banii, nu ne ajung să facem tot ce ne propunem, aşa că trebuie să avem mare grijă la cheltuirea banului public. Investiţia se va amortiza probabil în doi ani, noi aşa sperăm. Dacă ne raportăm la costurile pe care le-am avut până acum, eu zic că le amortizăm fără probleme în doi ani", a afirmat primarul Sectorului 3.
Utilajele au fost prezentate de reprezentanţii primăriei pe bulevardul Unirii.
Negoiţă: Începând de luni, salubrizarea în Sectorul 3 va fi asigurată de primărie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

237
Războiul din Orientul Mijlociu lovește piața aurului: Dubaiul oferă discounturi neobișnuite
237

4
România și Republica Moldova plantează o pădure comună la Vama Sculeni
4

8
Peste 2.000 de firme și‑au suspendat activitatea în ianuarie 2026, plus 19,9% față de anul trecut
8

13
ANPC, amenzi contravenționale de aproape 6 milioane de lei, în urma unor controale desfăşurate la peste 1.700 de operatori economici din ţară
13

296
Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei explică "operațiunea Oşceadbank" / Avocat: Incidentul este unul foarte grav
296

1.502
VIDEO Prețul petrolului a atins un maxim istoric din 2023: Qatarul avertizează că toată producția din Golf s-ar putea opri în câteva zile
1.502

1.763
Explozia prețurilor la pompă are o explicație: statul ia tot mai mult. Aproape 7 lei din 10 plătiți pe benzină și motorină ajung la stat
1.763

64
Peste 860 de maşini cu volanul pe partea dreaptă au fost verificate într-o singură zi la nivel naţional de către Poliția Română
64

32
Iașul pregătește un nou inel de circulație în jurul Palatului Culturii: investiție de 115 milioane lei
32

5.708
România câștigă în fața Ungariei și Slovaciei: Gigant german deschide o fabrică în care vor fi produse 4.000 de semiremorci pe an
5.708

4.632
VIDEO După ce Iranul a strâns șurubul, americanii îi reevaluează pe ruși: petrolul de la Moscova ar putea să fie exceptat de la sancțiuni
4.632

4.387
'Aceasta este epoca de aur a Americii': economia SUA pierde un număr uriaș de locuri de muncă și se confruntă cu multe probleme majore
4.387

71
Bursele europene au încheiat şedinţa de vineri pe minus, după revenirea la creştere a preţurilor petrolului
71

















Comentează