Negocierile PNL - PSD - UDMR pe programul de guvernare continuă joi, cu domeniile Muncă, Sănătate, Educaţie, Cultură şi Mediu de afaceri.
"Mâine dimineaţă vom continua, de la ora 10,00, cu domeniul Muncii, Sănătatea, Cultura, Mediul de afaceri şi Învăţământul, ca să finalizăm până poimâine într-o formă compatibilizarea programului de guvernare", a declarat miercuri, în prima zi de negocieri, prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur.
Miercuri, discuţiile au început la nivel politic şi au continuat cu specialişti în domeniul fiscal-economic.
"Am lucrat cu o parte din colegii din PNL şi PSD la punerea de acord a celor două - trei programe de guvernare, programul PNL, programul PSD, UDMR a fost pus de acord cu noi săptămânile trecute, şi, până la momentul acesta, am parcurs zece domenii, zece ministere", a afirmat Flutur.
Liderul liberalilor, prim-ministrul interimar Florin Cîţu, speră ca negocierile să fie finalizate duminică.
În opinia sa, ar fi "ideal" ca votul în Parlament asupra noului Guvern să fie săptămâna viitoare.
Negocierile PNL - PSD - UDMR continuă: Discuții pe cinci domenii din programul de guvernare
București
9°C
Articole Similare

105
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
105

1
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
1

33
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
33

2.145
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.145

33
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
33

2.959
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
2.959

2.064
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.064

34
VIDEO Sorin Grindeanu dezvăluie cum le-a spus colegilor din PSD să voteze dacă ies sau nu de la guvernare: Orice scenariu!
34

2.345
VIDEO Grindeanu, replică tăioasă pentru Bolojan: „E de râs, dacă nu de plâns. Un pic de decență n-ar strica”
2.345

1.500
Sorin Grindeanu neagă că ar fi fost convocat la Cotroceni de Nicușor Dan: Nu știu de nicio întâlnire
1.500

3.658
SURSE Planul din PSD după ce AUR a anunțat că depune moțiune de cenzură în aprilie-mai
3.658

2.404
AUR ridică mingea la fileu pentru PSD: formațiunea lui Simion depune moțiune de cenzură în aceeași perioadă în care social-democrații urmează să decidă soarta coaliției
2.404

5.734
DNA îl anchetează pe directorul Transelectrica: E patronul hotelului unde se caza Iohannis când mergea la schi
5.734
















Comentează