Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare între conservatorii cancelarului Angela Merkel şi social-democraţi erau în curs miercuri dimineaţa devreme, în pofida unei nopţi de discuţii în vederea depăşirii celor patru luni de impas politic la Berlin, informează AFP, conform agerpres.ro.
Negocierile în curs, în prezenţa cancelarului federal german şi a liderului Partidului Social-Democrat (SPD), Martin Schulz, au început marţi dimineaţa, care ar fi trebuit să fie ultima zi a negocierilor demarate la începutul lui ianuarie.
Oficialii politici germani trebuie să găsească un acord pentru a guverna împreună şi a scoate Germania din impasul politic ce a lăsat această ţară fără guvern după alegerile legislative din septembrie, în urma cărora nu a rezultat o majoritate parlamentară evidentă.
În cazul în care aceste negocieri vor eşua, Merkel ar trebui să decidă dacă va forma un guvern minoritar instabil sau dacă va accepta organizarea unui nou scrutin, de mare risc, de care ar putea profita mai ales extrema dreaptă.
Însă social-democraţii sunt foarte divizaţi în ceea ce priveşte oportunitatea de a se alia din nou cu Angela Merkel, iar Martin Sculz trebuie să obţină concesii vizibile cu riscul de a vedea baza electorală a partidului său respingând în final compromisul. SPD cere în special ca o reformă a sistemului de sănătate şi o încadrare a contractelor de muncă pe durată determinată să fie incluse în programul viitorului guvern.
În cazul înregistrării unui acord cu conservatorii, cei 440.000 de militanţi ai SPD vor avea ultimul cuvânt de spus în cadrul unui vot intern ce s-ar putea desfăşura la începutul lui martie.
Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare continuă în Germania
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
8

382
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
382

1.682
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
1.682

3.047
Trump face ”curățenie” la Casa Albă - După demiterea procurorului general ar urma șeful FBI și secretarul armatei
3.047

3.033
Mișcare majoră a armatei americane în România: Apache, folosite inclusiv contra dronelor
3.033

95
Israelul şi Kuweitul anunță respingerea unor atacuri iraniene cu rachete şi drone
95

92
Havana grațiază peste două mii de persoane în urma presiunilor SUA
92

139
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria: Interdicţie de circulaţie aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
139

3.669
Se pregătește o intervenție în forță pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz - Statele din Golf cer aprobarea ONU
3.669

78
Donald Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente şi le modifică pe cele pentru metale
78

193
Atentat la bordul unui tren de mare viteză din Germania - Un bărbat a detonat dispozitive explozive înainte de a fi imobilizat
193

108
Iranul instituie un ”punct de taxare” pentru petroliere în Strâmtoarea Ormuz
108

3.898
Rusia intră în ecuația crizei din Ormuz: Ce garanții a obținut Serghei Lavrov în urma discuției cu Abbas Araghchi pe fondul tensiunilor cu SUA și Israel
3.898
















Comentează