Partidele politice germane ar trebui să stabilească până la mijlocul lunii octombrie cine va lua parte la discuţiile formale de coaliţie, după ce social-democraţii au câştigat la o diferenţă foarte mică alegerile naţionale de duminică, a afirmat joi liderul adjunct al Uniunii Creştin-Democrate a cancelarului în exerciţiu Angela Merkel, transmite Reuters.
"Până la mijlocul lunii octombrie trebuie să se clarifice în ce direcţie mergem", a declarat pentru postul naţional de radio Deutschlandfunk Jens Spahn, ministru al sănătăţii şi vicepreşedinte al CDU.
Atât SPD, de centru-stânga, cât şi blocul conservator al lui Merkel, care a înregistrat o scădere record la vot, vor avea nevoie de Partidul Liberal Democrat, de centru-dreapta (FDP) şi de Verzii (ecologişti) ca parteneri pentru a obţine o majoritate parlamentară necesară formării unei coaliţii guvernamentale.
Verzii au declarat miercuri că au avut o primă rundă "bună" de discuţii exploratorii cu FDP, deşi aceste două formaţiuni sunt pe poziţii diferite privind alegerea principalului partid căruia să i se alăture ca să formeze o coaliţie. Verzii favorizează o coaliţie în trei cu liberalii şi SPD, în timp ce FDP ar prefera ca cele două partide mai mici să se alăture blocului CDU/CSU al lui Merkel.
Spahn a spus că nu este momentul să se discute dacă Armin Laschet, candidatul conservatorilor la succesiunea lui Merkel, să rămână în funcţie, menţionând că partidul său a fost de acord ca Laschet să conducă discuţiile exploratorii de coaliţie, împreună cu premierul bavarez Markus Soeder.
Pe de altă parte, Jens Spahn a dat vina atât pe gestionarea campaniei electorale, cât şi pe lipsa de unitate a CSU şi CDU pentru înfrângerea electorală suferită. "Trebuie asumat acest lucru. Toţi împărtăşim responsabilitatea", a declarat politicianul german.
Negocierile de coaliţie pentru formarea noului guvern de la Berlin ar putea începe la jumătatea lui octombrie (vicepreşedintele CDU)
București
9°C
Articole Similare

328
Surse Antena 3: Avioanele americane de la Kogălniceanu fac primele misiuni în Orient
328

771
Războiul din Iran îl „arde” la buzunar pe Trump: vrea încă 200 de miliarde de dolari, totul pentru cel mai costisitor război al SUA / E „un preț mic”
771

2.021
Europa 'a dormit' decenii într-o 'lume poleită' de dependendența față de SUA, Rusia și China, susține Meloni
2.021

6.163
Liderul suprem al Iranului rupe tăcerea, după ce mai mulți conducători din subordinea sa au fost uciși
6.163

3.575
Reacție în lanț pe după atacurile din Qatar: Americanii intervin, iar prețul gazelor în Europa scade
3.575

5.615
Lovitură fulger: purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei, ucis în atacuri lansate de SUA şi Israel
5.615

3.290
Israelul extinde major conflictul: atacuri în Siria împotriva Guvernului, în sprijinul minorității arabe
3.290

3.174
Netanyahu spune că nu l-a atras pe Trump în război: 'Mi-a spus: Bibi, trebuie să ne asigurăm că Iranul nu are bombe nucleare'
3.174

4.837
VIDEO Experții profețesc zile negre pentru Trump: Iranul, o „nucă” tare pentru președintele SUA / „A găsit un Kim Jong Un iranian” / Cine câştigă dacă se încheie acum războiul din Iran?
4.837

3.758
Un blogger pro-Kremlin a postat "Cinci motive pentru care am încetat să-l susţin pe Vladimir Putin", iar apoi a fost internat într-o unitate pshiatrică
3.758

2.717
Măsură disperată - Slovacia limitează vânzările de carburanți și impune prețuri mai mari pentru unii șoferi
2.717

3.397
VIDEO Cel puțin 50 de răniți, mulți în stare gravă, după un incendiu devastator într-o fabrică din Coreea de Sud
3.397

130
UE solicită redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi încetarea atacurilor asupra instalaţiilor energetice şi de alimentare cu apă
130
















Comentează