Un acord cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord privind ieşirea din Uniunea Europeană este convenit în proporţie de 90%, deşi încă există o probabilitate de a nu se ajunge la o înţelegere, din cauza divergenţelor privind frontiera irlandeză, a afirmat vineri negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit Reuters, informează Agerpres.
''Nouăzeci la sută din acordul de pe masa negocierilor a fost convenit cu britanicii. Sunt convins că este necesar un acord, dar încă nu sunt sigur că vom obţine unul'', a declarat Barnier pentru postul de radio France Inter.
La summitul UE desfăşurat miercuri şi joi la Bruxelles, liderii statelor membre şi-au exprimat încrederea că vor reuşi să încheie un acord asupra Brexit-ului, iar premierul britanic Theresa May a arătat că va lua în considerare extinderea 'cu câteva luni' a aşa-numitei perioade de tranziţie post-Brexit - care în prezent este prevăzută să se încheie la 31 decembrie 2020.
Prelungirea perioadei de tranziţie, în care Regatul Unit ar rămâne în interiorul pieţei unice europene nu ar soluţiona problema frontierei irlandeze, dar ar da mai mult timp pentru negocierea unui acord comercial între UE şi Regatului Unit.
Scopul ar fi ca un asemenea acord să îndepărteze perspectiva recurgerii la aşa-numita 'plasă de siguranţă' cerută de către UE pentru a evita o frontieră fizică pe insula Irlanda, în vederea salvgardării Acordurilor de pace din 1998. Această soluţie, respinsă în prezent de Londra, prevede menţinerea provinciei Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică, dacă nu este găsită o altă soluţie.
În ceea ce o priveşte, Londra propune să rămână aliniată la regulile vamale ale Uniunii Europene până la semnarea unui acord de comerţ liber mai cuprinzător, pentru a evita controlul mărfurilor la frontierele Regatului Unit.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit anunță un acord convenit în proporţie de 90%
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

15
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
15

1.736
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.736

2.810
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.810

3.007
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.007

3.714
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.714

3.007
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.007

1.079
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.079

5.836
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.836

2.360
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.360

3.515
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.515

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.295
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.295

1.836
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.836
















Comentează