Aproximativ 60.000 de turişti sunt pe Litoral în acest weekend, nu câţi şi-ar dori operatorii din HoReCa, iar în destinaţiile româneşti se resimte "marea evadare din România", dorinţa extremă a românilor de a trece liber orice graniţe, consideră Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), potrivit Agerpres.
"În jur de 60.000 turişti pe Litoral în acest weekend. Nu este puţin, dar nici nu este cât şi-ar dori operatorii din HoReCa de pe Litoral. Deşi se înregistrează o cerere masivă de vacanţe şi călătorii în agenţiile de turism - în destinaţiile româneşti se resimte "marea evadare din România", dorinţa extremă a românilor de a trece liber orice graniţe, fără certificat verde, fără vaccin şi test Covid, fără nici un fel de restricţii. Dacă în cei doi ani de pandemie, românii s-au întors către vacanţe în România, constrânşi de graniţe închise şi restricţii apăsătoare, în acest an, situaţia se răstoarnă şi ne confruntăm cu dorinţa masivă de a "rupe graniţele", a românilor care vor acum să călătorească liber, în lumea largă, mai ales că sunt în creştere previziunile privind o nouă toamnă şi iarnă cu restricţii", a precizat Corina Martin într-un comunicat transmis sâmbătă.
În acest context, reprezentanta FPIOR subliniază că nu era momentul ca industria HoReCa să fie sufocată şi să se pună presiune pe operatorii, antreprenorii şi angajaţii acestui sector, care abia îşi revenea. De asemenea, ea solicită măsuri urgente din partea Guvernului şi a autorităţilor locale care să prevadă facilităţi pentru afacerile din domeniu.
"În condiţiile în care România, prin ministerul public şi Guvern şi prin deciziile nechibzuite adoptate de multe administraţii locale "anti-turism" - nu a adoptat nici o măsură de promovare de vacanţă în România, nici către conaţionali, măcar şi, evident, nici către potenţiale comunităţi de turişti străini, Industria Ospitalităţii din România rămâne "săracă faţă bogată", "Cenuşăreasa" economiei acestei ţări. Întorcându-ne la Litoral, aşteptăm seriile de Litoral plin, în săptămânile ce urmează, şi acest lucru se va întâmpla, desigur. Dar, din câteva săptămâni de operare într-un sezon de afacere de Litoral - fără nici un fel de promovare, fără evenimente, fără susţinere fiscală, fără nici o formă - firavă, măcar, de strategie şi de campanie de atragere de turişti, ba chiar cu măsuri anti-turism (gen taxa de parcare de 96 Ron/zi în Mamaia), nu vom reuşi să ne păstrăm turiştii şi nici personalul şi nici destinaţia! Cerem măsuri urgenţe din partea Guvernului, dar şi din partea administraţiilor locale - hotărâri de Guvern şi Hotărâri de Consiliu Local orientate spre facilităţi pentru afacerile din HoReCa şi pentru eliminare de taxe pentru turişti, că să dăm un semnal clar că ne dorim turişti în România", a arătat Corina Martin.
Ne confruntăm cu dorinţa masivă de a 'rupe graniţele' a românilor care vor acum să călătorească liber, transmite Martin (FPIOR)
București
9°C
Articole Similare

922
Scumpirea combustibililor zguduie aviația: Wizz Air anunță mutări masive zboruri
922

1.024
Tranzacție uriașă de 2,75 miliarde de dolari pe piața globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială (AI)
1.024

37
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
37

67
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
67

2.380
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.380

1.050
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
1.050

65
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
65

1.172
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.172

2.965
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.965

2.861
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.861

51
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
51

3.803
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.803

3.631
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.631
















Comentează