Stephen Curry, vedeta echipei Golden State Warriors, va fi indisponibil pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, a anunţat, duminică, echipa din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), citată de AFP, potrivit Agerpres.
Într-un comunicat dat publicităţii, campioana en titre a indicat că un examen RMN a confirmat că Stephen Curry, cvadruplu campion al NBA, "suferă de rupturi parţiale ale ligamentelor tibio-fibulare superioare" de la genunchiul stâng, precum şi de o ruptură a membranei interosoase şi o contuzie la tibie.
Curry ar putea lipsi de pe parchet "mai multe săptămâni", conform presei. La rândul său, Golden State a precizat că el "nu va mai juca meciul de luni şi precizări despre probabilul său calendar vor fi oferite în zilele următoare".
Genunchiul său stâng s-a îndoit sâmbătă la un duel cu jucătorul McKinley Wright (Dallas Mavericks), în sfertul trei al meciului câştigat de Warriors.
Curry (34 de ani), care a şchiopătat până la marginea terenului, nu a mai disputat finalul meciului.
Această accidentare este sinonimă cu ratarea aproape sigură a celei de-a noua prezenţe în All-Star Game, meciul vedetelor programat pe 20 februarie la Cleveland (Ohio) şi pentru care era selecţionat.
NBA - Stephen Curry, vedeta lui Golden State Warriors, indisponibil o perioadă nedeterminată
București
9°C
Articole Similare

9
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
9

18
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
18

37
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
37

29
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
29

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

19
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
19

32
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
32

22
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
22

3.603
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.603

225
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
225

143
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
143

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

98
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
98
















Comentează