Boston Celtics a devenit luni seară prima echipă cu 20 de victorii obţinute de la debutul actualei ediţii a campionatului profesionist-nord-american de baschet (NBA), după ce a reuşit să se impună în deplasare, cu scorul de 116-110, în faţa formaţiei Toronto Raptors, potrivit Agerpres.
Jason Tatum, vedeta lui Celtics, a reuşit 17 dintre cele 31 de puncte ale sale în cel de-al treilea sfert, în timp ce coechipierul său Jaylen Brown a încheiat meciul de al Toronto cu 22 de puncte. Marcus Smart, desemnat cel mai bun apărător al sezonului trecut, a contribuit la rândul său cu 18 puncte, în timp ce Blake Griffin a marcat 13 puncte.
Acesta este al şaptelea succes în opt meciuri pentru Boston Celtics, finalista NBA în sezonul trecut, care şi-a consolidat poziţia de lider al Conferinţei de Est, după 25 de meciuri disputate (20 de victorii, 5 înfrângeri).
Tot luni, Houston Rockets s-a impus pe propriul parchet, cu 132-123, după două reprize de prelungiri, în faţa formaţiei Philadelphia 76ers. Oaspeţii au mizat pe revenirea lui James Harden, absent 14 meciuri din cauza unei accidentări la picior, însă "The Beard" nu a putut evita al treilea eşec consecutiv în deplasare al echipei sale.
Seara de luni nu a fost una bună nici pentru campioana en titre, Golden State Warriors, învinsă pe teren propriu de Indiana Pacers (112-104).
Debutantul Andrew Nembhard a fost jucătorul decisiv pentru Pacers în acest joc, cu 31 de puncte, 13 assist-uri şi 8 recuperări.
Rezultate:
Dallas Mavericks - Phoenix Suns 130-111
Atlanta Hawks - Oklahoma City Thunder 114-121
Toronto Raptors - Boston Celtics 110-116
Golden State Warriors - Indiana Pacers 104-112
Houston Rockets - Philadelphia 76ers 132-123, după prelungiri
Memphis Grizzlies - Miami Heat 101-93
Charlotte Hornets - Los Angeles Clippers 117-119
Orlando Magic - Milwaukee Bucks 102-109
NBA - Boston Celtics, prima echipă cu 20 de victorii de la debutul sezonului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

4
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
4

4
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
4

25
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
25

27
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
27

63
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
63

42
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
42

27
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
27

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

35
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
35

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.628
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.628

256
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
256

149
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
149
















Comentează