Forţele armate din 14 ţări membre ale NATO au început luni exerciţiul anual de simulare a apărării teritoriului Alianţei Nord-Atlantice folosind arme nucleare, relatează DPA, potrivit Ageprres.
Exerciţiul, numit 'Steadfast Noon', implică aproape 60 de avioane, printre care avioane de luptă, de supraveghere şi de realimentare, precum şi bombardiere B-52 de rază lungă din SUA, care vor zbura din Dakota de Nord, conform NATO.
Zborurile de antrenament vor avea loc deasupra Belgiei, care găzduieşte exerciţiul, precum şi deasupra Mării Nordului şi Marii Britanii, a precizat NATO, care a subliniat că nu vor fi folosite arme reale.
Exerciţiul 'Steadfast Noon' "este o rutină, un antrenament recurent şi nu este legat de niciun eveniment mondial din prezent", se arată într-un comunicat de presă al Alianţei Nord-Atlantice.
Exerciţiul este găzduit de un alt stat al NATO în fiecare an, a spus purtătoarea de cuvânt Oana Lungescu.
"Acest exerciţiu ajută la garantarea siguranţei şi eficienţei capacităţii de descurajare nucleară a Alianţei", a declarat ea.
Conform programului nuclear comun al NATO, armele nucleare americane staţionate în Europa pot fi de asemenea folosite de avioanele statelor partenere într-o situaţie de urgenţă pentru a combate forţe inamice, de exemplu.
Arme nucleare ale SUA sunt depozitate în Belgia, Turcia, Olanda şi Germania, conform unor informaţii care nu au fost confirmate oficial de Alianţă.
NATO şi-a început exerciţiul nuclear anual
București
8°C
Articole Similare

14
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
14

17
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
17

1.016
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.016

4.240
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
4.240

20
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
20

54
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
54

42
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
42

4.519
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
4.519

150
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
150

55
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
55

121
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
121

4.079
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
4.079

2.481
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.481
















Comentează