Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, cvadruplă câştigătoare de Grand Slam, va juca primul ei turneu după Roland Garros la Silicon Valley Classic din San Jose (1-7 august), pentru care a acceptat un wild card, transmite DPA.
Osaka, 24 ani, a cucerit un Grand Slam în fiecare din ultimii patru ani, dar la Roland Garros a fost eliminată încă din primul tur de americanca Amanda Anisimova, la Australian Open a ieşit în turul trei, iar de la Wimbledon s-a retras din cauza unei accidentări.
Turneul de la San Jose are loc cu patru săptămâni înainte de US Open, ultimul Grand Slam al anului.
''Suntem foarte încântaţi că Naomi Osaka va reveni în Bay Area (zona San Francisco - San Jose). Ea şi-a făcut debutul în WTA la turneul nostru şi urmărind dezvoltarea ei atât pe teren cât şi în afara lui a fost uimitor. Ea nu este doar o jucătoare incredibilă, dar angajamentul ei pentru echitate şi schimbare socială este cu adevărat o inspiraţie'', a spus Vickie Gunnarsson, directorul turneului de la San Jose.
Osaka ocupă în prezent locul 38 în ierarhia WTA şi nu a câştigat niciun turneu în acest an, dar a jucat finala la Miami unde a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, nr. 1 mondial.
Printre jucătoarele care au confirmat prezenţa la San Jose se numără kazaha Elena Rîbakina, campioana de la Wimbledon, Ons Jabeur, finalista de la Wimbledon, Coco Gauff şi canadianca Bianca Andreescu, campioana US Open din 2019.
Naomi Osaka a confirmat participarea la turneul de la San Jose
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

12
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
12

20
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
20

44
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
44

32
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
32

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

22
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
22

34
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
34

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.611
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.611

229
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
229

145
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
145

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

102
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
102
















Comentează