Nabil Fekir, fotbalistul francez al lui Betis Sevilla, a fost suspendat trei meciuri de UEFA pentru un gest nesportiv comis într-o partidă din Europa League, informează presa din Hexagon, conform agerpres.
Fekir, campion mondial în 2018 cu naţionala Franţei, a primit cartonaş roşu direct după ce l-a apucat de gât pe Kerem Demirbay, jucătorul lui Bayer Leverkusen, în meciul de pe 4 noiembrie, câştigat cu 4-0 de echipa germană.
Frustrat de înfrângerea la scor a echipei sale, Fekir a răspuns fizic unei provocări a lui Demirbay în minutele de prelungire. Mijlocaşul turc a trimis mingea în picioarele lui Fekir, care l-a apucat de gât şi de faţă cu un aer ameninţător.
Demirbay a văzut şi el cartonaşul roşu pentru acest incident, care a dus la o busculadă între jucătorii şi staff-urile celor două echipe. Demirbay a fost suspendat un meci de UEFA.
Sancţiunea dictată de forul fotbalistic european face ca Fekir să nu poată evolua în meciurile din Europa League cu Ferencvaros Budapesta (25 noiembrie, acasă) şi Celtic Glasgow (9 decembrie, deplasare). El va fi absent pentru un eventual meci de baraj sau din turul optimilor de finală, o lovitură pentru echipa andaluză, aflată pe locul 2 în Grupa G, după Bayer Leverkusen.
Nabil Fekir, fotbalistul francez al lui Betis Sevilla, a fost suspendat trei meciuri de UEFA pentru un gest nesportiv comis în Europa League
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
7

24
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
24

22
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
22

35
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
35

68
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
68

35
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
35

44
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
44

47
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
47

5.068
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.068

111
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
111

217
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
217

135
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
135

107
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
107
















Comentează