Un bărbat arestat preventiv pentru furt calificat, Jonas Jozsef, este acuzat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş că şi-ar fi ucis, prin ştrangulare, un coleg din camera de detenţie, în timp ce se aflau în secţia de Arestaţi Preventivi din cadrul Penitenciarului Târgu Mureş, scrie agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în data de 18 septembrie, profitând de starea de vulnerabilitate, boală şi vârsta înaintată a victimei, Jonas Jozsef 'l-a sugrumat cu mâna pe colegul său din camera de detenţie, Găinar Grigore, cauzând decesul acestuia'.
'Potrivit concluziilor provizorii emise de medicul legist, moartea victimei a fost violentă. S-a mai constatat că acesta prezenta multiple leziuni traumatice pe toată suprafaţă a corpului, care s-au putut produce prin lovirea cu un corp dur contondent. Inculpatul şi victima se aflau în camera de detenţie a Secţiei de Arestaţi Preventivi de la Penitenciarul Târgu Mureş, aflându-se în regim închis. Precizăm că Jonas Jozsef este deţinut în cadrul Penitenciarului Târgu Mureş, Secţia Arestaţi Preventivi, fiind trimis în judecată în mai multe dosare pentru furt calificat. Victima, Găinar Grigore, se afla în stare de arest preventiv, fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt în vederea stabilirii răspunderii judiciare', se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
Tribunalul Mureş a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele lui Jonas Jozsef, pentru săvărşirea infracţiunii de omor.
Mureș: Un arestat preventiv și-a ucis colegul de detenție
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

7
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
7

601
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
601

1.715
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
1.715

585
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
585

2.080
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
2.080

2.608
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.608

2.327
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.327

117
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
117

5.882
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.882

1.472
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.472

3.326
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.326

148
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
148

114
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
114
















Comentează