Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a denunţat vineri Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, calificând-o drept 'schismatică', după ce aceasta a recunoscut recent o Biserică independentă în Ucraina de tutela religioasă rusă, informează AFP preluată de Agerpres.
'Patriarhia Constantinopolului s-a identificat cu schismaticii. Ea a încălcat toate regulile canonice, s-a amestecat în jurisdicţia noastră şi i-a iertat pe schismatici', a declarat patriarhul Kirill, citat de agenţia de presă TASS. 'Aceasta înseamnă că s-a identificat cu schismaticii şi că ea însăşi a devenit schismatică', a adăugat şeful Bisericii Ortodoxe Ruse într-o declaraţie de o rară severitate la adresa Patriarhiei Ecumenice.
Patriarhia de la Constantinopol a decis săptămâna trecută să recunoască o Biserică Ortodoxă independentă în Ucraina, punând astfel capăt celor 322 de ani de tutelă religioasă a Moscovei, o decizie cu reverberaţii importante pentru viitorul a milioane de credincioşi din această ţară, unde biserica rusă se bucură încă de o influenţă semnificativă.
Totodată, la Sfântul Sinod din 9-11 octombrie, Patriarhia Ecumenică i-a restabilit canonic în rangul lor ierarhic pe principalii lideri ai facţiunilor schismatice ucrainene, pe 'patriarhul' Filaret şi pe 'mitropolitul' Macarie.
Indignată, Biserica rusă, care revendică cel mai mare număr de credincioşi în lumea ortodoxă, a anunţat luni ruperea tuturor legăturilor cu Constantinopolul, cea mai veche patriarhie.
Patriarhul Kirill a afirmat vineri că 'majoritatea absolută a creştinilor ortodocşi' a sprijinit această decizie, care suscită temeri privind o lume ortodoxă divizată în două sfere de influenţă.
Responsabilul pentru relaţii externe al Bisericii ruse, mitropolitul Ilarion, s-a deplasat vineri la Vatican pentru discuţii cu uşile închise cu papa Francisc, a indicat agenţia de presă RIA Novosti.
Moscova își ia în serios rolul de 'cea de a treia Romă'. Patriarhul Kiril denunță drept 'schismatică' Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
4

16
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
16

46
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
46

2.840
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele?
2.840

1.475
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
1.475

60
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
60

2.999
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
2.999

3.921
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.921

25
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
25

3.514
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.514

2.983
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.983

137
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
137

57
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
57
















Comentează