Curtea Supremă a Indiei a acordat sâmbătă unui grup hindus proprietatea site-ului religios de la Ayodhya, revendicat şi de musulmani, informează Reuters, citată de AGERPRES. Controversa a dus în trecut la ciocniri sângeroase între cele două comunităţi.
Conform unor documente prezentate instanţei de musulmani, moscheea din Ayodhya, din actualul stat indian Uttar Pradesh, a fost construită în 1528 de împăratul Babur din dinastia Mogulilor.
În 1949, grupuri de musulmani au acuzat oficiali guvernamentali indieni că îi determină pe hinduşi să amplaseze o statuie a zeului Rama pe terenul moscheii. În 1050 a fost intentat primul proces prin care se solicită dreptul de a-l venera acolo pe Rama. În 1986, o instanţă a decis că trebuie permis accesul hinduşilor pentru rugăciuni.
Moscheea a fost dărâmată în 1992 de mii de activişti hinduşi, conduşi de politicieni din partidul naţionalist Bharatiya Janata (BJP, actualul partid de guvernământ). În acelaşi an şi în 1993 au avut loc în vestul Indiei conflicte violente între hinduşi şi musulmani, soldate cu peste 2000 de morţipotrivit estimărilor unei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.
În 2010, un complet de trei judecători de la înalta curte din Allahabad, din Uttar Pradesh, a decis că situl moscheei trebuie împărţit între trei părţi implicate în litigiu. Sentinţa a fost susţinută în 2011 de Curtea Supremă.
Anul acesta, un complet de cinci judecători de la cea mai înaltă instanţă a început audieri zilnice pentru rezolvarea diferendului. Sentinţa definitivă a fost pronunţată sâmbătă, dând câştig de cauză unui grup hindus şi acordând musulmanilor un alt teren.
Moscheea Ayodhya revine hinduşilor - Decizie cu impact religios a Curţii supreme a Indiei
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

745
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
745

23
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
23

1.783
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
1.783

1.484
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.484

100
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
100

85
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
85

3.545
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.545

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.455
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.455

201
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
201

5.786
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.786

120
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
120

3.672
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.672
















Comentează