Mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, judeţul Hunedoara, a fost profanat în noaptea de vineri spre sâmbătă de un bărbat de 45 de ani, din judeţul Maramureş, acesta fiind reţinut de poliţiştii din oraşul Haţeg.
Bărbatul a săpat o groapă adâncă de o jumătate de metru, pe o lungime de 2,4 metri şi pe o lăţime de un metru, la mormântul părintelui Arsenie, suspectul fiind surprins asupra faptei de personalul de la Mănăstirea Prislop, care a şi sesizat poliţia.
'Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, pe suprafaţa mormântului fiind săpată o groapă cu dimensiunile de aproximativ 240/100 cm şi o adâncime de 50 de cm. În urma activităţilor întreprinse, poliţiştii au stabilit că suspect de comiterea faptei este un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Maramureş', a informat, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte. Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, pentru se stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta.
Părintele Arsenie Boca este considerat ca sfântul necanonizat al Ardealului, iar la mormântul acestuia de la Mănăstirea Prislop vin zilnic mii de pelerini. În zilele sfârşitului de săptămână, numărul celor care se roagă la mormânt ajunge şi la 30.000 de persoane.
Mormântul lui Arsenie Boca, profanat. Autorul, reținut
București
13°C
Articole Similare

756
O adolescentă care a căzut de la etajul 5 luptă acum pentru viață: A ajuns la spital în comă
756

698
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
698

80
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
80

2.332
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
2.332

28
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
28

2.700
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
2.700

3.286
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
3.286

2.747
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
2.747

29
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
29

62
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
62

9.273
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
9.273

89
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
89

52
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
52
















Comentează