Mii de persoane agitând steaguri curcubeu au participat duminică la New Delhi la primul marş organizat după depenalizarea homosexualităţii în India, decisă în septembrie de Curtea Supremă, transmite AFP preluată de Agerpres.
Strigând ''ne-am câştigat libertatea!'', participanţii au defilat în capitala indiană, purtând pancarte pe care era scris ''Iubirea câştigă'' sau ''Adio 377'', o referire la vechiul articol din codul penal datând din epoca colonială britanică ce condamna relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex. Acest articol de lege a fost declarat ilegal în septembrie de către Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă judiciară din această ţară cu 1,25 miliarde de locuitori.
Potrivit organizatorilor, această manifestaţie este cea mai importantă de la începutul paradelor gay în 2007. ''Este pentru prima dată când nu defilăm ca nişte criminali. Oamenii defilează liber, fără povară'', a declarat una dintre organizatoarele marşului, identificată drept Deepti.
Articolul 377, introdus de coloniştii britanici în 1861, prevedea pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru homosexualitate. Cu toate acestea, condamnările erau foarte rare, iar judecătorii au apreciat că dispoziţia penală vizată ''devenise o armă de hărţuire împotriva comunităţii LGBT''.
Depenalizarea homosexualităţii a fost pronunţată pentru prima dată în India în 2009 de către Înalta Curte din New Delhi, dar această decizie a fost casată în 2013 de către Curtea Supremă din motive de procedură.
În pofida acestei evoluţii, comunitatea gay este în continuare stigmatizată în India în sectoarele cele mai tradiţionale ale societăţii.
Moment istoric în India - Prima paradă LGBT după dezincriminarea homosexualității
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

90
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
90

12
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
12

22
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
22

27
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
27

25
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
25

19
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
19

19
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
19

22
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
22

20
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
20

2.865
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.865

4.010
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.010

288
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
288

6.902
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.902
















Comentează