Curtea Constituţională din Republica Moldova a pronunţat vineri avizul asupra iniţiativei de revizuire a articolului 78 din Constituţie, cu privire la alegerea preşedintelui ţării, informează agenţia IPN în pagina electronică.
Iniţiativa de revizuire a modalităţii de alegere a preşedintelui aparţine unui grup de 46 de deputaţi, membri ai grupurilor parlamentare ale Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Democrat (PDM) şi Partidului Liberal (PL).
Prin proiectul de lege prezentat, se propune modificarea modalităţii alegerii preşedintelui Republicii Moldova în partea care ţine de numărul necesar de voturi. Astfel, potrivit proiectului de modificare a articolului 78 alineatul (3) din Constituţie, şeful statului urmează a fi ales cu votul majorităţii deputaţilor, adică 51 din totalul de 100. În prezent preşedintele se alege cu votul a cel puţin trei cincimi dintre parlamentari (61).
Liderii celor trei partide proeuropene din Republica Moldova (PLDM, PL, PDM) au anunţat la 16 iulie că vor organiza la toamnă un referendum privind schimbarea procedurii de alegere a ?efului statului.
"Trebuie să avem un mecanism care permite ca democraţia să funcţioneze perfect. Republică parlamentară înseamnă că cea mai puternică funcţie este cea de prim-ministru. Prim-ministrul se votează împreună cu guvernul cu 50+1 voturi în Parlament, având mult mai multe atribuţii decât preşedintele, iar şeful statului, care împarte doar ordine şi medalii, se învesteşte cu 61 de voturi, în mod secret. Nu este corect!", a menţionat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
Socialiştii din opoziţie pledează însă pentru alegerea preşedintelui prin vot direct, de către popor. Liderul PSRM, Igor Dodon, a spus că socialiştii nu vor susţine iniţiativa formaţiunilor proeuropene de a organiza în toamnă un referendum constituţional privind alegerea şefului statului, în urma căruia preşedintele să fie ales în Parlament. "Parlamentul nu mai are credibilitatea să aleagă un preşedinte, mai ales cu 51% din voturi, cum propune coali?ia oligarhică. Oligarhii ?i unioni?tii vor să aleagă un pre?edinte din tagma lor, legat cu acorduri secrete ?i cu jurăminte pe saci cu bani ?i pe sânge. Cetă?enii trebuie să aleagă pre?edintele, nu clanurile din Parlament", a reac?ionat Dodon.
Potrivit Constitu?iei, la ora actuală pre?edintele R. Moldova este ales cu votul a trei cincimi din numărul deputa?ilor. Dacă un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin. În cazul în care nici din a doua încercare ?eful statului nu este ales, Parlamentul este dizolvat ?i sunt organizate alegeri anticipate.
În septembrie 2010, moldovenii au mai fost chemaţi o dată la urne pentru a spune dacă vor sau nu ca şeful statului să fie ales direct de popor. Referendumul a eşuat, însă, deoarece la el au participat doar 30,29% din alegători, în timp ce pragul de validare era de 33,3%.
Moldovenii modifică sistemul de alegere al preşedintelui republicii
Explorează subiectul
Articole Similare

1.409
Un important expert rus a descifrat negocierile de pace din Ucraina: „Un lucru este clar!”
1.409

1.743
Intervenția Chinei în alegeri prin AI: documente indică manipularea votului din Taiwan
1.743

31
VIDEO Un cocktail de ceaţă şi smog toxic reduce la minimum vizibilitatea în New Delhi: zeci de zboruri anulate
31

2.929
Zelenski a dezvăluit ce a vorbit cu Trump: „garanții” de securitate pe 15 ani pentru Ucraina / Ce a solicitat liderul de la Kiev
2.929

3.451
Putin și Zelenski îngroapă securea războiului? Donald Trump susține că Rusia va ajuta la reconstrucția Ucrainei
3.451

4.613
VIDEO China a încercuit militar Taiwanul: principala rută de aprovizionare cu arme a fost blocată
4.613

5.948
Capitala pe care Vladimir Putin ar putea să o cucerească în doar 60 de ore
5.948

91
Procuror: Fosta primă doamnă a Coreei de Sud, Kim Keon Hee, a primit mită şi s-a amestecat în afacerile statului
91

19
Incendiu la un azil de bătrâni din Indonezia: 16 morți
19

2.299
Avioane prezidențiale: de la aeronave de linie la simboluri ale puterii - „Air Force One”, „Kremlinul Zburător” și „Uliul” nord-coreean
2.299

1.994
Relația SUA–UE, zguduită de noul mandat al lui Donald Trump. Un an tulburător pentru alianța transatlantică
1.994

631
Corupția - factorul comun care i-a scos pe oameni în stradă în 2025 / Mișcări de protest din Europa până în Asia (analiză)
631

2.210
Spărgătoarea de coduri naziste a murit la 99 de ani: cine a fost Ruth Bourne?
2.210

















Comentează