Modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost respinsă de Senat, în şedinţa plenului de miercuri, ca urmare a reexaminării solicitate de preşedintele Klaus Iohannis, relatează Agerpres.
În favoarea respingerii s-au pronunţat 73 de senatori şi unul s-a abţinut.
Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de deputaţi din aproape întreg spectrul politic, prevedea condiţiile de intrare şi şedere care trebuie îndeplinite de medici, medici dentişti şi farmacişti care doresc să îşi exercite profesia în cadrul UE, spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană.
În cererea de reexaminare transmisă Parlamentului în data de 31 martie, preşedintele Iohannis arăta că modificările vizate în proiect conţin norme ce vin în contradicţie cu reglementări europene ori stabilesc obligaţii pentru autorităţi din alte state.
Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii va fi trimis pentru reexaminare Camerei Deputaţilor, cu rol decizional.
Modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătății, respinsă de Senat
București
13°C
Articole Similare

11
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
11

43
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
43

16
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
16

98
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
98

106
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
106

2.296
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.296

45
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
45

42
Echipa de radiologi a Spitalului Judeţean Giurgiu a fost completată cu un medic cu specializare în senologie
42

47
Zaharescu(ARPIM):Decizii precum taxa clawback au omorât complet orice fel de investiţie în industria farmaceutică din România
47

40
Rogobete: Zona adicţiilor este una extraordinar de importantă şi comportă mai multe abordări
40

70
Aprobare europeană pentru un nou tratament împotriva bolii grefă-contra-gazdă
70

2.238
O pacientă se declară uimită de calitatea serviciilor de recuperare medicală dintr-un spital din România
2.238

385
Şeful CNAS: Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil pentru fiecare pacient, începând cu vara acestui an
385
















Comentează