Clubul italian de fotbal Pescara (Serie B) a anunţat că noul model al tricourilor fotbaliştilor echipei aparţine unui băiat de doar 6 ani, care a câştigat un concurs organizat de oficialii grupării, scrie BBC potrivit Agerpres.
Conform sursei, este vorba despre Luigi D'Agostino care a proiectat un design considerat a fi cel mai reprezentativ de juriul desemnat în acest sens.
Iniţiativa conducerii clubului profesionist de fotbal a avut menirea de a uşura perioada de izolare cauzată de pandemia de coronavirus, oferind posibilitatea copiilor şi tinerilor să fie creativi şi să trimită propriile modele de tricouri pe adresa clubului.
Sub genericul ''Daţi o lovitură virusului Covid-19'', participanţii şi-au putut exprima ideile inovatoare în materie de design vestimentar, însă câştigător a fost desemnat proiectul micuţului Luigi D'Agostino, care reprezintă un delfin ce sare din apele mării şi loveşte cu botul o minge de fotbal.
Firma Errea, care va confecţiona echipamentul sportiv, l-a invitat pe băiat să petreacă o zi specială la sediul său din Parma, atunci când vor ieşi de pe linia de producţie primele kituri.
Pescara Calcio 1936, echipă a oraşului cu acelaşi nume aflat la marea Adriatică, a evoluat şapte sezoane în Serie A, iar acum se află pe locul 14 (din 20) în Serie B.
Modelul tricourilor jucătorilor echipei italiene Pescara, opera unui copil de 6 ani
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

30
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
30

30
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
30

25
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
25

28
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
28

2.938
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
2.938

27
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
27

26
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
26

110
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
110

31
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
31

46
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
46

29
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
29

166
Gică Hagi, primele măsuri după ce va deveni selecționerul României. Obiectivul 'Regelui'
166

96
Sorana Cîrstea a decis ce va face după retragerea din tenis: 'Am foarte multe planuri și foarte multe interese'
96















Comentează