Un bărbat de 49 de ani a murit, miercuri, în timp ce efectua lucrări de întreţinere la calea ferată, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
"Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş au fost sesizaţi că, în urma intervenţiei unui echipaj medical în zona căii ferate din cartierul Prundu, pe raza municipiului Piteşti, ca urmare a faptului că un bărbat a acuzat o stare de rău, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul celui în cauză. Din primele verificări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 49 de ani, din comuna Mădulari, judeţul Vâlcea, angajat al Secţiei de reparaţii linii Craiova, se afla în zona căii ferate împreună cu o echipă de lucru, efectuând lucrări pe tronsonul cuprins între staţiile Bradu Rafinărie şi Goleşti", se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeş.
Conform aceleiaşi surse, în acest caz va fi întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul, pentru stabilirea cauzelor morţii urmând să fie dispusă efectuarea unei autopsii, mai informează IPJ Argeş.
Moarte suspectă a unui muncitor la calea ferată - Dosar penal pentru ucidere din culpă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

381
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
381

364
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
364

1.171
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.171

1.002
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.002

614
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
614

41
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
41

38
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
38

27
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
27

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

80
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
80

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.308
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.308
















Comentează