Douăzeci de poliţişti români vor participa, de miercuri până pe 31 ianuarie 2019, la cea de-a 15-a misiune de patrulare la Paris, ocazie cu care aceştia vor acorda sprijin poliţiştilor francezi şi vor participa alături de ei la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică ibformează agerpres
"Scopul misiunii este acela de a acorda sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze în asigurarea securităţii zonelor cu afluenţă turistică sezonieră unde se pot săvârşi fapte de natură infracţională/antisocială", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri AGERPRES.
Poliţiştii români vor participa alături de poliţiştii francezi la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică, în uniformă, în diferite zone ale capitalei Franţei, pentru prevenirea infracţionalităţii stradale şi a faptelor antisociale.
De asemenea, vor sprijini verificările efectuate de serviciile de poliţie franceze în stabilirea identităţii persoanelor implicate în comiterea de fapte de natură infracţională, depistate cu ocazia desfăşurării activităţilor de patrulare.
În misiunea din Franţa s-au deplasat poliţişti din cadrul IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Arad, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Tulcea şi Vâlcea, instruiţi şi pregătiţi pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile încredinţate, precizează sursa citată.
Misiune la Paris - Polițiștii români vor patrula în capitala Franței până pe 31 ianuarie
Explorează subiectul
Articole Similare

60
Ucraina primește un avertisment dur de la Fondul Monetar Internațional: are nevoie rapidă de reforme pentru a evita presiuni bugetare uriașe
60

243
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
243

813
Au descoperit fizicienii o nouă dimensiune a realității? Ipoteza care ar putea schimba radical modul în care înțelegem Universul
813

106
Bilanț tragic, după ce un avion al Forțelor Aeriene Boliviene s-a prăbușit în oraşul El Alto
106

816
Ruptură totală între Casa Albă și Anthropic: proiectele guvernamentale de inteligență artificială, sistate
816

90
Drona interceptată de armata Suediei lângă Malmo era rusească
90

1.310
Iranul face pasul înapoi: a acceptat să nu mai stocheze uraniu îmbogăţit
1.310

118
Viktor Orbán a convenit cu premierul slovac Robert Fico înființarea unei comisii ungaro-slovace pentru a verifica situația conductei de petrol Drujba
118

1.205
Se apropie momentul decisiv: Trump confirmă că o decizie crucială privind Iranul este 'pe masă'
1.205

2.181
Un mic sat din Europa a devenit un adevărat magnet pentru vedete: Tot mai mulți aleg să se mute în localitatea cu un peisaj de vis
2.181

1.942
Cercetătorii americani fac un anunț major: o nouă lume s-ar putea ascunde chiar în curtea noastră cosmică
1.942

819
Donald Trump aruncă bomba: Cuba, următoarea țintă a Statelor Unite
819

108
Tot mai multe state anunță repatrierea personalului neesențial de la misiunile diplomatice și consulare din Israel
108

















Comentează