Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, că victoria cu 2-0 în faţa Islandei în preliminariile CM 2022 este una mare care va conta mult în următoarele meciuri ale primei reprezentative.
"Chiar dacă deocamdată nu am realizat mare lucru, azi am reuşit o victorie, o victorie mare. Chiar şi o revanşă. Contează foarte mult pentru viitor, pentru moralul jucătorilor, pentru încrederea în propriile forţe. Era mai bine să batem anul trecut, dar nu putem întoarce timpul înapoi. Să sperăm că de acum încolo vom lega victoriile şi după această lună vom vedea care sunt şansele noastre de a ajunge la Mondial. Din păcate această victorie vine cu sacrificii mari, Denis Drăguş a simţit ieri ceva la antrenament, Denis Alibec azi la fel... Florin Tănase şi el a suferit o accidentare. Vom vedea ce soluţii avem în continuare pentru poziţia de atacant, pentru că trebuie să marcăm goluri", a afirmat selecţionerul la postul Pro Tv.
"Cu titularizarea lui Andrei Raţiu nu mi-a fost foarte greu, chiar dacă poate multă lume nu îl cunoştea. Noi îl ştiam de la tineret, am fost împreună la Jocurile Olimpice, este un jucător cu personalitate. Ce vreau eu însă să subliniez este faptul că jucătorii care au venit de pe banca de rezerve chiar au făcut diferenţa", a mai spus Rădoi, informează Agerpres.
Acesta speră ca jucătorii să nu fie prea euforici şi să se facă de râs în următorul meci, cel cu Liechtenstein din 5 septembrie de la Bucureşti.
"Meciul cu Liechtenstein pare uşor, dar am înţeles că azi a pierdut doar cu 2-0 în faţa Germaniei, sunt curios să văd şi eu partida. Vreau să văd dacă Liechtenstein şi-a schimba sistemul de joc, dacă a schimbat ceva. Pentru că din punctul meu de vedere partida cu Liechtenstein este poate cea mai importantă din această serie de trei. Asta pentru că venim după un meci câştigat în Islanda, poate fi o doză prea mare de euforie şi să nu credem într-o capcană în care să ne facem de râs cu Liechtenstein. Vor fi schimbări în primul 11 pentru că e nevoie din nou de forţe proaspete pentru a putea să stăm cât mai mult în terenul adversarilor", a precizat Rădoi.
Echipa naţională de fotbal a României a învins selecţionata Islandei cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
Prima reprezentativă va mai disputa în zilele următoare în aceste preliminarii alte două meciuri, pe 5 septembrie, cu Liechtenstein (Arena Naţională - Bucureşti, ora 21:45) şi pe 8 septembrie, cu Macedonia de Nord (Tose Proeski Arena - Skopje, ora 21:45).
Mirel Rădoi, după victoria din Islanda: Nu putem întoarce timpul înapoi
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

12
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
12

28
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
28

20
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
20

25
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
25

21
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
21

20
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
20

30
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
30

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

60
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
60

73
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
73

63
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
63
















Comentează