Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, a avut miercuri o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova, Dumitru Mînzărari, în contextul reuniunii Comisiei mixte româno - moldovene, dar şi a unei noi runde a dialogului strategic bilateral din perspectiva apărării.
În cadrul discuţiilor, Mircea Duşa a reafirmat susţinerea pe care o oferă România pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv prin proiecte de sprijin şi asistenţă în domeniul apărării, precizează MApN, într-un comunicat.
"Aşa cum ştiţi, Republica Moldova reprezintă pentru România nu doar un stat vecin, ci un partener strategic. Doresc să vă asigur că relaţia cu Republica Moldova rămâne o prioritate constantă pentru Ministerul Apărării Naţionale", a afirmat Mircea Duşa.
Duşa a subliniat progresul constant pe care cele două state îl au în cooperarea bilaterală, fiind deja implementate proiecte, precum realizarea cadrului juridic de cooperare, pregătirea personalului şi instruirea acestuia în cadrul exerciţiilor bilaterale şi multinaţionale la care participă militari din cele două armate.
Totodată, Mircea Duşa a precizat că România a crescut numărul de locuri alocat personalului din Republica Moldova la diferite cursuri şi specializări în instituţiile de învăţământ militar din ţara noastră, printre domeniile noi de pregătire urmând să se regăsească şi medicina militară.
Oficialii din cele două state au convenit, de asemenea, ca anul acesta să crească numărul exerciţiilor militare desfăşurate în comun de cele două armate.
Secretarul de stat român a reiterat deschiderea pentru înfiinţarea unei unităţi mixte care să respecte în totalitate condiţiile statutului de neutralitate al Republicii Moldova.
La rândul său, Dumitru Mînzărari a mulţumit pentru sprijinul constant oferit de România până acum şi a întărit angajamentul de a continua eforturile Ministerului Apărării din Republica Moldova pentru modernizarea şi reformarea Armatei Naţionale, în special în privinţa înzestrării şi a instruirii.
În cadrul dialogului strategic, cei doi oficiali au analizat situaţia de securitate la nivel regional şi perspectivele cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi NATO.
La finalul negocierilor pe care comisiile de experţi le poartă în cadrul comisiei mixte, cei doi secretari de stat vor semna "Planul Bilateral de Cooperare dintre Ministerul Apărării din România şi Ministerul Apărării din Republica Moldova pentru anul 2018".
Mircea Duşa - întâlnire cu omologul moldovean: Relaţia cu R. Moldova rămâne o prioritate constantă pentru MApN
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
16

43
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
43

1.182
VIDEO Daniel Băluță a vorbit cu Nicușor Dan despre bugetul Capitalei: Sunt extrem de încântat
1.182

100
Alianțe și calcule politice în Capitală: PSD anunță sprijin total pentru proiectele Primăriei
100

2.793
Ilie Bolojan anunță că România a cumpărat un port strategic din Republica Moldova: Va devini un obiectiv strategic
2.793

2.626
Radu Miruță iese tare după ce a fost acuzat că ar cumpăra rable de la nemți pentru Armată: Propaganda e deranjată groaznic
2.626

5.223
Dana Budeanu critică PSD în cazul Robert Negoiță
5.223

1.884
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
1.884

2.891
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
2.891

3.461
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
3.461

985
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
985

1.163
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
1.163

1.668
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.668

















Comentează