Mircea Cărtărescu, cu romanul "Orbitor. Corpul", se numără printre finaliştii celei de-a treia ediţii a Premio Strega Europeo, conform unui comunicat remis Agerpres de către Accademia di Romania in Roma.
Romanul este publicat în limba italiană de către editura Voland în traducerea binecunoscutului românist italian Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa).
Fundaţia Maria e Goffredo Bellonci, Casa delle Letterature, Festivalul Internaţional Letterature de la Roma şi Reprezentanţa în Italia a Comisiei Europene promovează cea de-a treia ediţie a Premio Strega Europeo, creat în 2014, cu ocazia semestrului Preşedinţiei italiene la Consiliul Uniunii Europene. Premio Strega Europeo este emanaţia recentă a Premio Strega - cel mai prestigios premiu literar italian ale cărui începuturi urcă în anul 1947, şi care a însoţit de-a lungul anilor viaţa culturală italiană prin premiile decernate unor scriitori precum Alberto Moravia, Massimo Bontempelli, Elsa Morante, Dino Buzzati, Umberto Eco sau Claudio Magris.
Marţi, scriitorii candidaţi sunt protagoniştii unei întâlniri special dedicate de către Festivalul Internaţional Letterature în ambientul deosebit de sugestiv de la Basilica di Massenzio din Roma. În timpul serii autorii vor citi câte un text inedit conform temei alese pentru ediţia din acest an a festivalului: "Memorie/Amintiri". La finalul lecturilor va fi anunţat câştigătorul premiului.
Mircea Cărtărescu va citi textul inedit "Lettera dalla soglia del ricordo"/"Scrisoare din pragul memoriei" inspirat de tema festivalului. Serata va fi completată de participarea lui William Finnegan, laureat al Premiului Pulitzer 2016; de lecturile lui Filippo Nigro şi de muzica interpretată de Enrico Pieranunzi (pian). Institutul Cultural Român sprijină participarea autorului român.
Cei cinci autori care concurează la premiul din acest an sunt:
Mircea Cărtărescu (România), "Orbitor.Corpul" / "Abbacinante. Il corpo", traducere de Bruno Mazzoni, Editura Voland 2015;
Annie Ernaux (Francia), "Gli anni", traducere de L. Flabbi, Editura L'orma 2015;
Ralf Rothmann (Germania), "Morire in primavera", traducere de R. Cravero, Editura Neri Pozza 2016;
Kerry Hudson (Regatul Unit, Scotia), "Sete", traducere de F. Aceto, Editura Beat 2015;
Ricardo Menéndez Salmón (Spagna), "Bambini nel tempo", traducere de C. Tarolo, Editura marcos y marcos 2015.AGERPRES
Mircea Cărtărescu a fost nominalizat la Premio Strega Europeo 2016
Explorează subiectul
ICRmircea cartarescuUmberto EcoAccademia di RomaniaPremio Strega Europeo 2016Festivalul Internaţional LetteratureFundaţia Maria e Goffredo BellonciCasa delle LetteratureFestivalul Internaţional Letterature de la RomaAlberto MoraviaMassimo BontempelliElsa MoranteDino BuzzatiClaudio MagrisFilippo Nigro
București
10°C
Articole Similare

2.582
Șefa TVR, implicată într-un scandal uriaș: după ce a afirmat că are salariul prea mare, e acuzată că a cheltuit banii publici în nume personal
2.582

50
Artemis 2. Aproape 400.000 de turiști sunt așteptați în Florida pentru a asista la decolare
50

22
Bruce Springsteen l-a criticat pe Trump, „cel mai bogat om din America”, într-un discurs aprins la deschiderea turneului din Minneapolis: „Avem un preşedinte care nu poate suporta adevărul”
22

49
O destinație turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turiști
49

18
Tiger Woods spune că va cere tratament după ce a pledat nevinovat pentru că a condus băut
18

13
Conferinţa cercetării ştiinţifice din Academia Română - miercuri şi joi, în aula instituţiei
13

48
Piloții de elicopter care au survolat lângă casa lui Kid Rock nu au fost suspendați
48

28
Roboții cu ADN ar putea administra medicamente și elimina virușii din organism
28

26
Un judecător a blocat decizia lui Trump de a opri finanţarea posturilor publice de radio şi televiziune
26

30
Evenimente astronomice spectaculoase. 'Luna Roz' și 'Luna Albastră'
30

39
Noutăţile de aprilie pe Netflix - "Apex", un film despre supravieţuire şi curaj cu Charlize Theron, sezonul 2 din "BEEF", documentarul "Ronaldinho: The One and Only"
39

3.110
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
3.110

819
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
819
















Comentează