Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a vorbit, duminică seara, la Antena 3 CNN, despre numirile la serviciile secrete, după ce numele său a fost vehiculat la conducerea SRI.
Mircea Abrudean: Oamenii care apar în presă nu ajung acolo
"Legat de speculații, nu le comentez. Oamenii care apar în presă nu ajung acolo. Trebuie să fii ipocrit să spui că nu-ți doprești să fii directorul SRI.
Dacă se pune problema o să mă gândesc. Nu-mi place să mă gândesc la asta acum.
Nu cred că e nevoie, și sunt de acord aici cu domnul Grindeanu, de o persoană care să se califice la locul de muncă. e nevoie de o persoană care să cunoscă rolul de funcționare al statului. Directorul civil este politic, este votat de Parlament.
Președintele Senatului: Au fost oameni din politică. Cred că ar fi bine să fie dintr-un partid politic
Au fost oameni din politică. Cred că ar fi bine să fie dintr-un partid politic.
Este opțiunea președintelui, e decizia domniei sale. Așa cum arată contextul actual, cred că e nevoie de oameni cu experiență, care să fi interacționat în zona publică. Nu am o problemă cu zona privată", a spus Mircea Abrudean.





























Comentează