Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, va participa, sâmbătă, la Forumul Diplomatic de la Antalya - ADF 2024, unde va discuta despre importanţa consolidării profilului Mării Negre pe agendele NATO şi UE.
Tema centrală a ediţiei din acest an este "Promovarea diplomaţiei în vremuri marcate de turbulenţe", arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.
Ministrul Odobescu va fi vorbitor principal în cadrul panelului "Marea Neagră: o nouă versiune 2.0 de responsabilitate regională?", alături de ministrul adjunct de Externe al Turciei, Mehmet Kemal Bozay, de ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Ucraina, Mikola Tociţki, de prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Georgiei, Lasha Drsalia, şi de secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, Lazăr Comănescu.
În cadrul dezbaterilor, Odobescu va evidenţia importanţa consolidării cooperării regionale între statele riverane Mării Negre, care împărtăşesc valori şi obiective comune, pentru consolidarea securităţii şi stabilităţii, precum şi a dezvoltării economice şi conectivităţii în regiune.
În contextul participării la forum, Luminiţa Odobescu va avea întrevederi bilaterale cu omologi şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale, prilej cu care va avea schimburi de opinii privind securitatea regională şi internaţională şi va trece în revistă oportunităţile pentru consolidarea cooperării în plan bilateral şi regional.
Forumul Diplomatic din Antalya va reuni şefi de state şi de guverne, miniştri, diplomaţi, oameni de afaceri, cadre universitare, reprezentanţi ai unor centre de analiză şi ai mediului think-tank. Printre subiectele de discuţie se numără conflictele actuale, securitatea regională şi globală, schimbări care au loc la nivel geopolitic, tehnologiile disruptive şi schimbările climatice.
Ministrul Odobescu, la Forumul Diplomatic de la Antalya
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.486
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
1.486

2.736
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
2.736

19
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
19

43
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
43

2.977
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.977

40
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
40

3.586
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
3.586

2.346
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.346

44
VIDEO Sorin Grindeanu dezvăluie cum le-a spus colegilor din PSD să voteze dacă ies sau nu de la guvernare: Orice scenariu!
44

2.587
VIDEO Grindeanu, replică tăioasă pentru Bolojan: „E de râs, dacă nu de plâns. Un pic de decență n-ar strica”
2.587

1.580
Sorin Grindeanu neagă că ar fi fost convocat la Cotroceni de Nicușor Dan: Nu știu de nicio întâlnire
1.580

3.833
SURSE Planul din PSD după ce AUR a anunțat că depune moțiune de cenzură în aprilie-mai
3.833

2.549
AUR ridică mingea la fileu pentru PSD: formațiunea lui Simion depune moțiune de cenzură în aceeași perioadă în care social-democrații urmează să decidă soarta coaliției
2.549
















Comentează