Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că proiectul de lege a pensiilor repară inechităţile existente acum în sistem şi respectă pilonul principal - contributivitatea.
"Sunt de părere, şi eu şi colegii mei, că avem nevoie de o astfel de lege pentru a repara inechităţile care au fost până acum şi pentru a încerca să respectăm acel principiu, acel pilon principal al acestei legi şi anume contributivitatea. Ca elemente de noutate pe această lege, vorbim de contributivitate şi trebuie să avem la muncă egală, la prestaţii egale, să avem aceeaşi pensie, să terminăm cu aceste inechităţi dintre contributivitate egală şi în funcţie de momentul ieşirii la pensie să avem diferite cuantumuri", a spus Budăi conform Agerpres.
El a afirmat că se va impune un nou sistem de calcul al pensiilor.
"Se va impune un nou sistem de calcul al pensiilor, nu va mai fi calculul pe punctajul mediu realizat, ci pe valoarea punctului de referinţă, care va fi anual indexată cu indicele inflaţiei plus 50% din rata câştigului mediu brut realizat pe ţară, se vor putea achiziţiona cel mult 5 ani de vechime pentru realizarea unui anumit stadiu, fie că vorbim de stadiul minim de cotizare, sau de stadiul complet de cotizare. Se va introduce o nouă prestaţie şi anume 25% pentru pensia de urmaş, dar nedepăşind 80% din cuantumul salariului minim brut. Se vor putea cumula anumite venituri din pensia de invaliditate cu unele profesii liberale. Am introdus aceste elemente tocmai din experienţa noastră din anii trecuţi şi de ceea ce ne-am lovit la casele de pensii. În general noi spunem că prin această lege vom reuşi să ridicăm nivelul de trai al părinţilor şi bunicilor noştri şi vom repara aceste inechităţi existente în sistem", a afirmat Budăi la dezbaterea proiectului legii pensiilor de la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.
La rândul său, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a menţionat că acest proiect de lege ar fi trebuit adoptat de Parlament peste două luni.
"Bugetul va intra în dezbatere parlamentară săptămâna viitoare. V-aş reaminti că problema grăbirii legii pensiilor era tocmai că avea un impact asupra bugetului pe 2019 legat de două chestiuni: trebuia suspendat şi prorogat termenul de aplicare a actualei legi de la 1 ianuarie 2019 şi trebuia prevăzut ca valoarea punctului de pensie se aplică nu de la 1 ianuarie, recalculat în forma dată, ci de la 1 septembrie 2019. De aceea ni se pare suprinzător că vreţi o lege fundamentală şi cu implicaţii multiple care schimbă foarte multe elemente componente faţă de ceea ce este până astăzi, legea pensiilor, să fie băgată pe repede înainte, ţinând cont că oricum Guvernul vineri va da o ordonanţă care face prorogarea termenilor din actuala lege a pensiilor. Deci, practic, nu mai există necesitatea de viteză de rezolvare a legii, nu mai este cazul şi se poate amâna cu două luni, ca să poată fi finalizată în februarie fără să mai fie dificultăţi sau probleme legate de legea în proiect", a spus Hossu.
Deputaţii din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor au avut luni o şedinţă de dezbateri generale a proiectului legii pensiilor. Marţi dimineaţă, deputaţii din comisie vor intra pe dezbateri pe articole şi pe amendamente şi vor da un raport proiectului de lege, urmând ca miercuri acesta să fie supus dezbaterii şi votului în plenul Camerei Deputaţilor.
Ministrul muncii proiectul legii pensiilor: Avem nevoie de o astfel de lege pentru a repara inechităţile
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

150
Bursele europene şi-au luat avânt puternic, după anunțul lui Trump privind Iranul
150

501
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
501

1.367
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.367

1.487
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.487

1.670
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.670

34
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
34

56
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
56

630
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
630

12
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
12

931
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
931

4.967
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.967

1.523
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.523

69
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
69
















Comentează