Numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă va creşte la cel puţin 500 la nivel naţional, în urma unui parteneriat încheiat între mai multe instituţii, a anunţat, vineri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.
"Prin parteneriatul încheiat între Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, Universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara şi UNICEF România numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă va creşte la cel puţin 500 la nivel naţional", a transmis Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a explicat că aceste locuri în învăţământul universitar la distanţă sunt destinate în special acelor asistenţi sociali din mediul rural care nu au studii în domeniu.
"Aceste locuri vizează în special profesionalizarea celor din mediul rural care în prezent îndeplinesc atribuţiile unui asistent social, dar nu au pregătire în domeniu. (...) Realitatea din teren arată că lucrurile trebuie schimbate fundamental în asistenţa socială şi că avem nevoie de servicii eficiente şi de oameni pregătiţi pentru această profesie. Sprijinul oferit de stat trebuie să pornească de la o identificare corectă a dificultăţilor cu care se confruntă cei mai vulnerabili oameni, ori în acest moment numărul profesioniştilor din sistem, care ar trebui şi ar putea să facă acest lucru, este extrem de redus: doar 80% dintre asistenţii sociali au studii superioare şi dintre aceştia 30% au studii de asistenţă socială", a precizat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a subliniat că în nicio unitate administrativ teritorială nu este respectată regula privind existenţa unui asistent social la 300 de beneficiari.
"De asemenea, creşterea numărului de asistenţi sociali este o condiţie esenţială pentru a putea avea servicii care să funcţioneze. În niciun UAT nu este acum respectată regula de 1 asistent social la 300 de beneficiari, prevăzută în lege. Acest lucru este şi mai apăsător în mediul rural, acolo unde este nevoie acută de servicii pentru a-i ajuta pe oamenii vulnerabili să iasă din această stare. Una dintre măsurile pe care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale le are în vedere pentru încurajarea angajării în rural a profesioniştilor se referă la remunerarea asistenţilor sociali, respectiv la reaşezarea corectă a lor în grila de salarizare", a adăugat Raluca Turcan.
Numărul de locuri universitare la distanţă pentru asistenţi sociali va creşte la cel puţin 500, susține Raluca Turcan
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

32
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
32

442
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
442

956
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
956

42
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
42

102
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
102

39
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
39

3.443
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
3.443

42
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
42

35
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
35

1.365
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.365

5.135
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
5.135

49
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
49

31
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
31
















Comentează