Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că lansează în dezbatere publică ghidul de finanţare pentru transport public ecologic în aglomerările urbane, informează Agerpres.
Potrivit ministrului Mediului, programul de finanţare are prevăzut un buget de 480 de milioane de lei pentru anul 2020 şi vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin intermediul acestui program primăriile pot achiziţiona vehicule mai puţin poluante.
"Astăzi am urcat în consultare publică programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi evident a reducerii gazelor cu efect de seră prin investiţia în mijloace de transport public electrice: tramvaie, troleibuze sau autobuze, mijloace de transport prietenoase cu mediul. Avem pentru acest program 480 de milioane de lei şi vor contribui, sperăm noi, cu aproximativ 350 de mijloace de transport public în comun la nivel naţional care vor fi în beneficiul cetăţenilor. În următoarele 30 de zile programul este în consultare publică, astfel încât orice persoană sau parte interesată poate să intervină să avem un program cât se poate de bun", a declarat Costel Alexe.
El a menţionat că Ministerul Mediului va suporta 80% din cheltuielile pentru achiziţionarea unui astfel de mijloc de transport în comun "prietenos cu mediul", restul de 20% fiind contribuţia fiecărei administraţii locale.
"Administraţiile publice locale sub 50.000 de locuitori vor putea primi finanţare de un milion de lei, administraţiile publice locale între 50.000 şi 250.000 de locuitori vor putea primi finanţare până la 40 milioane de lei, iar administraţiile de peste 250.000 de locuitori vor putea primi finanţare până la 54 de milioane de lei. Acest program va fi avantajos pentru cei care astăzi au probleme cu poluarea aerului în aceste comunităţi. În această situaţie sunt 10 oraşe şi judeţul Prahova", a precizat Costel Alexe, care este şi candidatul PNL la Consiliul Judeţean Iaşi.
El a spus că împreună cu primarul Iaşiului, Mihai Chirica, candidatul PNL la un nou mandat, caută soluţii pentru a oferi locuitorilor municipiului, dar şi celor din zonele metropolitane "mijloace de transport în comun prietenoase cu mediul", care să ajute şi la fluidizarea traficului din oraş, dar şi pentru confortul cetăţenilor şi reducerea poluării.
"Pentru că trăim în cel mai mare oraş al României de după Bucureşti şi primul oraş din ţară care va ajunge la 500.000 de locuitori, cu o zonă metropolitană foarte importantă, ne dorim foarte mult ca în următorul an şi în cei care vor urma să investim într-un transport public metropolitan care să deservească comunităţile din jurul oraşului nostru. Desigur, e valabil la nivel naţional, pentru a nu mai fi nevoiţi cei care locuiesc acolo să vină cu maşinile proprii spre oraş", a spus ministrul Mediului.
Acesta a subliniat necesitatea investiţilor masive în mijloacele de transport în comun ecologice, mai ales în marile aglomerări urbane.
"Prin programele derulate prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ne propunem mai ales acum, în acest context pandemic, să reducem degradarea mediului înconjurător, să fim mai atenţi cu el, să investim în proiecte verzi care să ne dea siguranţa că pe viitor putem să trăim pe o planetă mult mai verde şi mai sănătoasă", a afirmat Costel Alexe.
Prezent la conferinţa de presă, primarul Mihai Chirica a declarat că vrea ca municipiul Iaşi să aibă o reţea de transport electric, menţionând în acest sens că ia în calcul reintroducerea în circulaţie a troleibuzelor. Declaraţia a fost făcută după 14 ani de la desfiinţarea ultimei rute a unui astfel de mijloc de transport.
"Suntem preocupaţi de acest fenomen, mobilitatea urbană, ca principal motor de dezvoltare economică şi creşterea nivelului de trai din zona Iaşi şi zona metropolitană Iaşi. (...) Vine foarte bine ceea ce propune domnul ministru. Noi vom apela în continuare la cumpărarea mijloacelor de transport electric. Am luat în calcul şi reintroducerea troleibuzelor în aglomeraţiile urbane. Ne-am consultat cu colectivul tehnic de la Ministerul Mediului şi am găsit că e oportun ca şi troleibuzul să poată face parte dintr-o opţiune foarte viabilă în transportul public de călători. Urmează extinderea reţelelor de tramvai în afara municipiului, spre zona metropolitană. Deja lucrăm la două proiecte. Unul este deja pe masa proiectanţilor, spre Spitalul Regional de Urgenţă, un altul spre localitatea Tomeşti, care este una dintre cele mai aglomerate localităţi din zona periurbană a municipiului. Însumat, sunt sute de milioane de lei care s-au strâns în modernizarea transportului public", a spus Chirica.
Ministrul Mediului anunță fonduri de 480 milioane lei pentru 350 de mijloace de transport public în comun prietenoase cu mediul
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Sărbătorile zilei din 17 februarie 2026
21

4.182
România se schimbă radical, după 30 de ani de exod: țara din care se pleca a devenit țara în care se vine (Corriere)
4.182

5.517
În 2026 trecem la ora de vară mai repede: noaptea în care pierdem o oră de somn
5.517

74
Hoții s-au mutat la casele self-scan: peste 40 de furturi pe zi din supermarketurile din România
74

3.282
Fenomenul furturilor din magazine ia amploare în România: ce fură românii cel mai des la casele self-pay
3.282

1.358
Soluții simple pentru a curăța geamurile cabinei de duș: Cum se elimină calcarul și urmele de săpun
1.358

1.263
Bogdan Ivan, anunț important pentru România: țara noastră ar putea deveni jucător global privind metalele rare / Ce acord s-a semnat cu SUA
1.263

635
Horoscopul zilei de 18 februarie 2026. Gemenii trebuie să fie mai răbdători. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
635

2.412
Veste-bombă pentru 4 zodii: finalul lui februarie le aduce succesul la care alții doar visează
2.412

1.595
VIDEO Imagini șocante cu acrobatul care a căzut de la 4 metri la un circ în Craiova. Ultimele noutăți despre starea de sănătate a spaniolului
1.595

44
Medic agresat de aparţinătorii unui pacient. A fost întocmit dosar penal
44

47
AFIR lansează finanțări de 11,7 milioane de euro pentru perdele forestiere la nivel de fermă
47

1.355
Producătorii de carne de porc, în pragul colapsului. APCPR avertizează: 'Fermele se vor închide curând'
1.355

















Comentează