Ministrul libanez de externe, Gebran Bassil, a afirmat luni că Israelul încearcă ''să justifice o altă agresiune'' cu acuzaţii false referitoare la locaţii cu rachete în apropiere de aeroportul din Beirut care aparţin mişcării şiite libaneze Hezbollah, susţinută de către Iran, relatează agenţia Reuters preluată de Agerpres.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, vorbind la ONU săptămâna trecută, a afirmat că au fost identificate trei locaţii în apropiere de aeroportul din Beirut unde, potrivit lui, Hezbollahul transformă ''proiectile improprii'' în rachete cu ghidaj de precizie.
În cadrul unei întâlniri cu ambasadorii străini, Gebran Bassil a afirmat, răspunzând acuzaţiilor lui Netanyahu, că există ''multe declaraţii (...) în care se vorbeşte despre deţinerea de către Hezbollah a unor rachete de precizie''. Dar ''aceasta nu înseamnă că rachetele respective se află în prezent în vecinătatea aeroportului din Beirut'', a adăugat el.
Israelul urmăreşte ''să falsifice fapte referitoare la Liban şi să spună minciuni care poartă indiciile unei ameninţări ce nu ne înfricoşează'', a declarat şeful diplomaţiei libaneze.
Netanyahu a folosit tribuna Adunării Generale a ONU ''pentru a justifica o altă agresiune împotriva unei ţări suverane precum Libanul'', a mai spus ministrul.
Gebran Bassil i-a invitat pe diplomaţii străini şi a vizitat împreună cu ei cel puţin una dintre locaţiile din apropiere de aeroportul din Beirut pentru a încerca să demonstreze falsitatea declaraţiilor lui Netanyahu.
Mişcarea Hezbollah, înfiinţată în 1982 de către Gărzile Revoluţionare Iraniene, s-a aflat ultima dată într-un conflict major cu Israelul în 2006. De atunci, gruparea a devenit mai puternică, îndeosebi datorită rolului său în războiul din Siria, unde luptă în sprijinul preşedintelui Bashar Al-Assad.
Liderul mişcării Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, afirma luna trecută că gruparea a obţinut rachete de precizie, în pofida loviturilor aeriene israeliene în Siria.
Armata israeliană a difuzat un videoclip şi fotografii cu ceea ce ea susţine a fi locaţii cu rachete ale Hezbollahului la Beirut.
Ministrul libanez de externe acuză Israelul că încerarcă să justifice o nouă agresiune prin acuzațiile referitoare la rachete
București
9°C
Articole Similare

2
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
2

88
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
88

12
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
12

552
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
552

1.836
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.836

1.103
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.103

42
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
42

1.960
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.960

34
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
34

1.806
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.806

69
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
69

72
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
72

35
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
35
















Comentează