Ministerul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat marţi că în prezent există mai multe propuneri de modificarea Legii privind executarea pedepselor pentru a se aduce clarificări referitoare la ce înseamnă caracterul ştiinţific al unor lucrări.
Precizarea ministrul vine după ce au fost semnalate mai multe probleme legate de faptul că anumite persoane, aflate în penitenciare pentru executarea unor condamnări, printre care şi George Becali şi Gheorghe Copos, care au scris cărţi în baza cărora au beneficiat de reducerea pedepselor, iar în cazul unora au apărut şi acuzaţii de plagiat.
Referitor la necesitatea unei modificări astfel încât cei care scriu cărţi în penitenciare să treacă printr-un alt filtru în afară de cel de la ANP, Cazanciuc a arătat că sunt mai multe propuneri de modificare a legislaţiei în această materie.
"Caracterul ştiinţific nu este uşor de stabilit. Există o dispută inclusiv în mediul universitar pe ce înseamnă ştiinţific în această materie. Există în analiză mai multe propuneri în momentul de faţă atât la MJ, la ANP cât şi la CSM. Dacă vorbim de brevet de invenţie lucrurile sunt mai simple pentru cineva certifică dacă este vorba de o invenţie printr-un brevet. La caracterul ştiinţific lucrurile sunt, să spunem, mai greu de stabilit într-un anumit şablon aşa că în momentul de faţă avem acest dialog cu mai multe instituţii pentru a aduce puţină rigoare. Este în atenţia noastră o propunere în acest sens. Cadrul legal în vigoare este din 2006 şi în mod cert este nevoie de aducerea lui în actualitate", a afirmat Cazanciuc, la sediul CSM.
DNA a comunicat, la solicitarea Agerpres, că a transmis în 27 aprilie o notă Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei în care cerea să aprecieze asupra oportunităţii iniţierii unor modificări legislative în această materie.
Nota se referă la dispoziţia potrivit căreia 'în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate' (prevăzut de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal).
"În acest sens, în Notă se arată că este anormal să fie reglementată durata care se consideră executată, dar să nu fie stabilite prin acelaşi text criterii pe baza cărora se apreciază lucrările ştiinţifice publicate . În Notă se arată că aprecierea caracterului ştiinţific al lucrării redactate de către persoana condamnată, efectuată de către Comisia din penitenciar este incompatibilă cu definiţia dată unei lucrări ştiinţifice şi insistă asupra faptului că, indiferent de subiectul ei, o lucrare ştiinţifică trebuie să respecte sub aspect formal, anumite norme începând de la întocmirea aparatului de note şi a bibliografiei, precum şi al normelor de tehnoredactare", arată DNA în răspunsul transmis Agerpres.
Sursa citată precizează că în elaborarea unei lucrări ştiinţifice trebuie să fie avute în vedere mai multe etape, între care definirea temei de cercetare, stabilirea unui plan de lucru provizoriu în care se includ principalele aspecte ale subiectului care ar trebui dezvoltate, identificarea conceptele principale, dezvoltarea unor strategii de căutare în cataloage, bazele de date sau pe Internet, identificarea şi reperarea surselor de informare.
"În mod special este nevoie de consultarea materialelor de referinţă: enciclopedii, lexicoane, glosare, vocabulare, dicţionare, care nu pot fi în mod rezonabil accesate în penitenciar. În Notă se face trimitere la reglementările din alte ţări europene unde o astfel de reducere a pedepsei, datorată scrierii de lucrări ştiinţifice, nu este reglementată", a mai arătat DNA.
Ministrul Justiţiei, veste foarte proastă pentru 'scriitorii' din puşcării
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
0

696
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
696

1.137
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
1.137

2.393
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
2.393

915
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
915

2.690
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
2.690

44
Fostul ministru al Sănătăţii, după decizia în cazul Pfizer: România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse
44

1.100
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
1.100

1.840
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
1.840

2.337
Adio bonuri fiscale tipărite? Ministerul Finanțelor anunță schimbări majore pentru firme și clienți
2.337

1.546
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
1.546

1.762
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.762

2.107
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.107
















Comentează