Ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, a anunţat miercuri că se va deplasa foarte ''curând'' în Irak pentru a discuta despre crearea în această ţară a unui ''dispozitiv'' internaţional pentru judecarea jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI), transmit AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
'Subiectul despre care vom discuta cu autorităţile irakiene este găsirea unui sistem judiciar care să îi poată judeca pe toţi aceşti luptători, inclusiv pe cei francezi'', a declarat Jean-Yves Le Drian pentru postul de televiziune BFM, referitor la militanţii SI aflaţi în detenţie în zonele controlate de kurzi în nord-estul Siriei.
Statele europene încearcă să elaboreze un plan privind soarta combatanţilor străini din SI, după ce recenta ofensivă turcă în nordul Siriei a sporit riscul ca jihadiştii aflaţi în detenţie să evadeze sau să revină în ţările de origine.
''Trebuie să existe un sistem judiciar ad hoc şi despre asta vom vorbi cu autorităţile irakiene'', a explicat ministrul francez.
Le Drian a adăugat că nouă jihadiste franceze au evadat deja din tabăra Ain Issa, situată în nord-vestul Siriei. Oficialităţile kurde siriene au spus că aproape 800 de persoane au părăsit această tabără după ofensiva lansată de forţele turce pe 9 octombrie.
''Femeile franceze care au venit în această regiune în 2015 ştiau ce fac. Ele nu sunt turiste. Sunt combatante contra Franţei şi trebuie să fie judecate (în Irak) dacă este posibil'', a afirmat şeful diplomaţiei franceze.
Aproximativ 12.000 de combatanţi din SI, dintre care 2.500-3.000 de străini, se află în detenţie în închisori sub controlul kurzilor, iar taberele din nord-estul Siriei adăpostesc circa 12.000 de străini, dintre care 8.000 de copii.
Şapte ţări europene (Franţa, Regatul Unit, Belgia, Germania, Olanda, Suedia şi Danemarca) examinează de câteva luni posibila înfiinţare a unui tribunal internaţional în Irak pentru a judeca jihadiştii străini.
Ministrul francez de externe merge în Irak pentru a discuta despre judecarea jihadiştilor străini din Statul Islamic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
1

106
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
106

1.533
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.533

940
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
940

39
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
39

1.866
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.866

33
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
33

1.763
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.763

65
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
65

68
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
68

34
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
34

1.908
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.908

2.346
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.346
















Comentează