Execuţia bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern şi extern, precum şi primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar, a transmis, vineri, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
"Reducerea cheltuielilor şi creşterea investiţiilor în economie trebuie continuate. Execuţia bugetului pe primele trei luni ale anului reflectă provocările contextului economic intern şi extern din primul trimestru, dar şi primele rezultate ale măsurilor luate pentru restabilirea echilibrului bugetar. Cresc investiţiile şi scad cheltuielile cu bunuri şi servicii", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că în primul trimestru al acestui an veniturile au înregistrat o creştere de 6,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, încasările din colectarea TVA s-au majorat, ajungând la aproape 37 de miliarde de lei, investiţiile au depăşit 25 de miliarde de lei, fiind în creştere cu peste 10% faţă de primul trimestru a anului trecut.
De asemenea, cheltuielile statului au crescut, reflectând majorările salariale şi de pensii acordate anul trecut, dar există şi scădere la nivelul cheltuielilor cu bunuri şi servicii din bugetul de stat şi cel al autorităţilor locale, a precizat Tanczos Barna.
"Sunt rezultate şi tendinţe care trebuie continuate într-un ritm mult mai susţinut. Pentru asta, avem nevoie, în primul rând, de stabilitate politică, dar şi de un efort comun din partea tuturor instituţiilor statului. Reducerea cheltuielilor şi încadrarea în limitele stabilite prin buget trebuie să fie prioritatea numărul unu în toate instituţiile de stat, fără abateri şi compromisuri", a punctat ministrul Finanţelor.
Conform datelor publicate vineri de Ministerul Finanţelor, deficitul bugetar s-a situat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut.
"Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei,
respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului 2024", se menţionează în documentul publicat de MF.
Veniturile totale au însumat 141,32 miliarde lei, înregistrând o creştere cu 6,9% (an/an), susţinută de avansul veniturilor curente - în principal impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări, accize şi venituri nefiscale. Totodată se remarcă contracţii în cazul încasărilor nete din TVA (rambursări mai mari de TVA în primele trei luni an/an şi efect de bază ridicat) şi fondurilor europene. Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale s-au ajustat cu 0,12 puncte procentuale, pe seama scăderii fondurilor europene, în timp ce veniturile curente au crescut cu 0,11 puncte procentuale.
În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost în sumă de 184,98 miliarde lei şi au crescut în termeni nominali cu 10,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2025 au înregistrat o creştere cu 0,12 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 9,55% din PIB la 9,67% din PIB.
Ministrul Finanţelor: Execuţia bugetului pe primele trei luni reflectă provocările contextului economic intern şi extern
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.061
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
1.061

715
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
715

12
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
12

452
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
452

2.219
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.219

54
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
54

3.549
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.549

28
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
28

518
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
518

2.564
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.564

991
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
991

1.204
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.204

88
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
88
















Comentează