Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat joi, la Focşani, că o parte din normativele în construcţii vor fi schimbate în aproximativ două săptămâni, deoarece cele care sunt în vigoare la acest moment prevăd reglementări care nu pot fi respectate.
"Avem vreo 800 de normative la construcţii în vigoare în România din care noi am identificat cam 44 care sunt strict urgente a fi aduse undeva la zi. Ne-am confruntat cu ele în momentul în care am lansat, prin programul de guvernarea, ca şi prioritate a actualului Guvern, construcţia de creşe. Este o lipsă acută de creşe în toată ţara (...), nu e o situaţie aparte în judeţul Vrancea. Normativul de construcţie pe creşă în România este în vigoare din 1997. Nu cred că l-a respectat vreodată cineva, pentru că nu putea fi respectat, după părerea mea, nici în 1997. Prevede nişte reglementări care nu pot fi puse în practică. A avea pe copil cel puţin 100 de metri pătraţi spaţiu verde pentru zonă de joacă nu se putea respecta nici în 1997. În 2021 este exclus ca într-un oraş, nu trebuie el să fie cel mai mare din judeţ, să poţi să ai la o creşă cu 100 de copii un hectar de teren verde spaţiu de joacă. Nu există astăzi acest teren fizic. Suntem în plin proces de modificare a acestei normative. Într-o săptămână, două, vom da noul ordin de normativ de construcţii în care, evident, această suprafaţă va fi mult redusă, pentru că ea nu poate fi respectată", a declarat ministrul Cseke Attila.
El a precizat că schimbarea acestor normative este foarte importantă deoarece aceleaşi normative reglementează şi construcţia de şcoli, grădiniţe sau spitale şi ele trebuie respectate.
Ministrul Dezvoltării se află, joi, într-o vizită de lucru în judeţul Vrancea. Acesta s-a întâlnit, în cursul dimineţii, la Focşani, cu preşedintele Consiliul Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, prefectul judeţului, Gheorghiţă Berbece, şi cu primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, precum şi cu primarii din judeţ.
Ministrul Dezvoltării anunţă schimbarea regulilor în construcţii: Reglementările actuale 'nu pot fi puse în practică'
Explorează subiectul
Articole Similare

84
Moment istoric pe Autostrada Sibiu–Pitești: începe străpungerea unuia dintre cele mai grele tuneluri din Carpați
84

281
Iran, în plină vânătoare de protestatari: studenți, medici, avocați și chiar copii, arestați în masă
281

782
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
782

1.041
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
1.041

1.587
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
1.587

1.238
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
1.238

772
VIDEO Se construiește cel mai lung tunel feroviar: Italia, Franța și Austria se unesc sub pământ, totul într-un proiect de mare amploare
772

972
Bătaie în parcarea unui supermarket din Neamț - Doi frați din Moldova, reținuți după un scandal început cu o tamponare
972

3.395
Semnal îngrijorător pentru aliați: Marco Rubio anulează o reuniune crucială cu europenii privind războiul din Ucraina
3.395

2.574
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
2.574

2.144
UPDATE Cinci țări acuză: Aleksei Navalnîi a murit otrăvit / Substanța folosită, de 200 de ori mai puternică decât morfina, „victimele se sufocă în agonie”
2.144

3.110
Dezbatere la ÎCCJ: 87,5% dintre judecători au decizii de pensionare, acuzații de „interferență prezidențială” și critici dure la adresa clasei politice
3.110

4.425
Zelenski se revoltă împotriva americanilor, după ce a fost presat să cedeze în fața rușilor: SUA cer prea des concesii Ucrainei, nu Rusiei
4.425
















Comentează