Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, referindu-se la cererea unui agent din Giurgiu de a fi recompensat cu un porc de Crăciun, că "o astfel de acţiune a unor nefericiţi rămâne în categoria 'şi poliţiştii au unor'".
"Poliţiştii au umor. Am văzut şi eu această cerere (...) În aceste momente, în care structurile MAI sunt în prima linie în ceea ce priveşte lupta cu pandemia şi acţionăm cu peste 25.000 de efective în fiecare zi, când acţiunile noastre pe linia combaterii infracţionalităţii dau rezultate, o astfel de acţiune a unor nefericiţi, să spun aşa, rămâne în categoria şi poliţiştii au umor (...) La MAI nu aprobăm glume", a spus Bode, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor cu ocazia preluării mandatului de către noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Presa a relatat că un agent de la Poliţia Rutieră Giurgiu a cerut superiorilor să primească un porc de Crăciun, el fiind păcălit de un coleg care i-a spus că şefii instituţiei sunt obligaţi prin lege să îl recompenseze cu un porc, iar greutatea animalului este stabilită în funcţie de vechimea sa în Poliţie.
"Am onoarea să vă expun următoarele: vă rog să aprobaţi repartizarea unui porc de Crăciun conform ordonanţei nr.114/2018 din data de 17.11.2021. Având în vedere că am o vechime de 4 ani la Serviciul rutier Giurgiu, aş dori să aibă greutatea în jur de 160 kg. Faţă de cele expuse, rog dispuneţi", a scris poliţistul într-un raport datat 19.11.2021 şi adresat şefului Serviciului Rutier Giurgiu.
Ministrul de Interne, reacție după ce un polițist a cerut un porc de Crăciun: 'La MAI nu aprobăm glume'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

165
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
165

647
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
647

1.024
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
1.024

1.321
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.321

1.628
Mâine intră în vigoare 'OUG 1' pe carburanți! Surse: La finalul săptămânii am putea avea 'OUG 2'
1.628

2.579
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
2.579

718
Cum va fi vremea în aprilie: ANM anunță temperaturi peste normal la început, apoi schimbări neașteptate
718

1.666
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
1.666

1.730
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
1.730

2.673
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
2.673

1.824
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.824

2.895
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.895

912
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
912
















Comentează