Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va avea luni, la Washington DC, consultări cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, în 8 şi 9 noiembrie, la invitaţia omologului său.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, vizita marchează totodată deschiderea oficială a celei de-a şaptea reuniuni a Dialogului Strategic România - SUA pentru implementarea Declaraţiei comune pentru Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii din 2011.
"Organizată în contextul simbolic al marcării, în 2021, a unor momente aniversare în relaţia bilaterală - zece ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI şi de la semnarea şi intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum şi cinci ani de la operaţionalizarea facilităţii antirachetă de la Deveselu, vizita va oferi importante oportunităţi pentru reconfirmarea angajamentului bilateral solid faţă de Parteneriatul Strategic şi pentru întărirea cooperării în promovarea proiectelor de interes comun pe toate dimensiunile Parteneriatului Strategic. De asemenea, vizita va prefigura marcarea, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA", a anunţat MAE, informează Agerpres.
MAE a menţionat că în acest context consultările dintre ministrul Bogdan Aurescu şi secretarul de stat Antony Blinken vor viza identificarea modalităţilor concrete de dezvoltare şi aprofundare a cooperării bilaterale în domeniile politic, securitar, militar, energetic, întărirea cooperării economice, inclusiv promovarea proiectelor strategice de interconectare prioritare pentru România - Rail2Sea şi Via Carpathia, precum şi în domeniul energiei nucleare civile.
"Ministrul Bogdan Aurescu va reitera, totodată, interesul României, ca Partener Strategic al SUA, pentru înregistrarea de progrese concrete în ceea ce priveşte accederea ţării noastre în programul Visa Waiver, ca obiectiv de mare importanţă pentru cetăţenii români. De asemenea, vor fi abordate evoluţiile recente în materie de securitate, cu accent asupra regiunii Mării Negre şi securităţii pe Flancul Estic al NATO, coordonarea în cadrul NATO, inclusiv în ceea ce priveşte negocierea Noului Concept Strategic, precum şi alte teme de interes de pe agenda transatlantică. Totodată, va exista un schimb de opinii privind situaţia relaţiilor cu Rusia, China, precum şi privind agenda regională, inclusiv evoluţiile recente din Republica Moldova", a informat MAE.
Ministrul de Externe român, vizită istorică în SUA: se discută proiecte vitale pentru România
Explorează subiectul
Articole Similare

1.869
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.869

1.695
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.695

5.680
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
5.680

2.511
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.511

2.913
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.913

2.034
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.034

44
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
44

1.057
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.057

799
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
799

1.568
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.568

2.531
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.531

86
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
86

99
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
99

















Comentează