Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a negat luni informaţiile conform cărora ar fi avut recent contacte cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, informează marţi dpa, potrivit Agerpres.
"Ultimul meu contact cu dl.Witkoff datează dinainte ca angajatorul său să decidă să pună capăt diplomaţiei printr-un alt atac ilegal asupra Iranului", a spus Araghchi, referindu-se la preşedintele american Donald Trump.
"Orice afirmaţie contrară pare menită exclusiv să inducă în eroare traderii de petrol şi pe cetăţeni", a scris Araghchi într-un mesaj postat pe platforma X.
Portalul Axios a relatat anterior, citând un oficial american şi o sursă bine informată, că în ultimele zile ar fi fost reactivat un canal direct de comunicare între cele două părţi. Se pare că Araghchi ar fi trimis mesaje referitoare la modalităţile de a pune capăt războiului.




























Comentează