Ministrul german Heiko Maas a pledat vineri în favoarea consolidării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în contextul pandemiei de COVID-19, luând poziţie împotriva preşedintelui american Donald Trump, relatează DPA potrivit Agerpres.
"OMS joacă un rol indispensabil în această pandemie. Trebuie să o consolidăm acum, să o susţinem şi să o ajutăm să se poziţioneze pe viitor mai bine ca oricând", a declarat vineri Heiko Maas. "Criticile sunt mereu binevenite, dar trebuie să fie constructive", a adăugat el.
Donald Trump a declarat anterior că OMS "a dat-o în bară" cu răspunsul său la pandemia de coronavirus. În special, ONU a fost prea focusată pe China şi a dat Statelor Unite recomandări greşite la începutul crizei, a spus liderul de la Casa Albă, ameninţând să nu mai plătească contribuţia financiară a SUA la OMS.
Consiliul de Securitate al ONU a discutat joi pentru prima dată despre criza provocată de pandemie, o decizie care a fost salutată de Maas.
"Putem depăşi această criză numai împreună şi fiind solidari. Pentru asta avem nevoie de un ONU puternic şi de un Consiliu de Securitate puternic", a spus ministrul de externe german.
El a cerut Consiliului de Securitate să sprijine apelul secretarului general al ONU Antonio Guterres la o încetare a focului la nivel global pentru a permite lumii să se concentreze asupra combaterii pandemiei.
Germania este în prezent într-o perioadă de doi ani de apartenenţă la Consiliul de Securitate al ONU şi va prelua în iulie preşedinţia acestui for. În total, în Consiliul de Securitate sunt 15 membri, printre care şi cei cinci membri permanenţi: SUA, China, Rusia, Marea Britanie şi Franţa.
Ministrul de externe german ia apărarea OMS, criticată de Donald Trump
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

509
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
509

1.581
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
1.581

1.576
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.576

40
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
40

86
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
86

49
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
49

3.020
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.020

2.864
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.864

302
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
302

2.546
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.546

871
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
871

79
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
79

2.291
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.291
















Comentează