Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a afirmat în cadrul unui forum la Washington că ţările din Grupul de la Vişegrad (V4 - Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia) şi Statele Unite ale Americii (SUA) sunt aliaţi naturali, relatează joi agenţia MTI, potrivit Agerpres.
''Europa Centrală, în special Grupul de la Vişegrad, a fost vocea raţiunii în discuţiile aprinse şi dificile privind viitorul Uniunii Europene'', a declarat şeful diplomaţiei ungare în cadrul unui forum organizat de ''Center for European Policy Analysis'' (CEPA), un grup de reflecţie american specializat pe probleme ce privesc Europa Centrală.
''Europa Centrală este cea mai sigură regiune din Europa'', a estimat ministrul ungar, atribuind aceasta unui demers comun al economiei şi securităţii bazate pe ''politici raţionale pe care Europa Centrală şi actuala administraţie americană le împărtăşesc în multe moduri''.
Potrivit lui Szijjarto, SUA şi V4 pun securitatea ţărilor şi a cetăţenilor lor pe primul plan, contrar a ceea ce el a numit ''politicile deficitare, periculoase şi ipocrite ale Uniunii Europene''.
În pofida presiunii europene, V4 insistă că migraţia ilegală ''este un lucru rău'' şi membrii săi consideră drept o datorie protecţia cetăţenilor la cel mai înalt grad posibil, a afirmat ministrul ungar.
Szijjarto a afirmat că atât SUA cât şi ţările central-europene promovează politici economice patriote. Când preşedintele Donald Trump a declarat ''America, mai întâi'', aceasta a fost ca ''o eliberare'', deoarece nimeni nu va mai pune din nou în cauză dreptul unei ţări de a situa pe primul plan interesele sale naţionale, a adăugat el.
''Grupul de la Vişegrad este cea mai puternică şi cea mai eficientă alianţă din cadrul UE'', este de părere ministrul ungar. Grupul este de asemenea un aliat natural al SUA când este vorba de diferite probleme geopolitice, precum necesitatea de reformă a NATO. Este clar că NATO în Europa trebuie să fie puternic şi ţările UE trebuie să facă mai mult pentru a-şi asigura propria securitate, a mai spus Szijjarto.
Ministrul de Externe al Ungariei: Ţările din Grupul de la Vişegrad şi SUA sunt aliaţi naturali
București
9°C
Articole Similare

7
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
7

850
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele?
850

927
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
927

29
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
29

2.470
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
2.470

3.561
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.561

24
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
24

3.359
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.359

2.869
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.869

134
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
134

51
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
51

60
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
60

5.090
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
5.090
















Comentează