Ministrul Culturii, Daniel Breaz, şi managerul Muzeului Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa', Luis Ovidiu Popa, sunt invitaţi, marţi, la audieri, la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor, informează agerpres.ro.
Pe 27 iunie, preşedintele Comisiei pentru cultură de la Camera Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu, preciza că ministrul Culturii şi directorul general al Muzeului "Grigore Antipa" sunt invitaţi marţi, la ora 12,00, la Comisia de cultură, pentru a fi audiaţi în legătură cu o suprafaţă de teren care aparţine muzeului şi pe care ar vrea să o preia ministerul.
De asemenea, pe 28 iunie, Ştirbu anunţa că managerii principalelor instituţii de cultură finanţate de stat sunt invitaţi, miercuri, la audieri.
"Miercuri, la ora 13,00, voi invita în cadrul Comisiei, pentru audieri, pe toţi managerii principalelor instituţii de cultură pentru a discuta pe această temă stringentă şi extrem de alarmantă în care se află în acest moment instituţiile de cultură din România - tăierea bugetului pentru cultură şi numeroasele disponibilizări nejustificate care au dus la anularea de spectacole. Trebuie identificate urgent soluţii de rezolvare a acestei crize culturale nemaiîntâlnite", preciza Ştirbu.
Gigel Ştirbu a afirmat luni că ministrul Culturii, Daniel Breaz, şi managerii principalelor instituţii de cultură finanţate de stat au confirmat că vor participa marţi şi miercuri la audierile din cadrul comisiei.
"Aseară, nume foarte mari ale scenei româneşti, oameni care au adus prestigiu acestei naţiuni, au ieşit în Piaţa Victoriei să îşi strige oful, vizavi de subfinanţarea acestui domeniu. Nu am putut să concepem până în acest moment ca şi acest domeniu, extrem de important pentru o naţiune, să fie bătaia de joc a guvernanţilor. Ca atare, în cursul zilei de mâine l-am invitat la audieri în cadrul comisiei pe domnul ministru Breaz, pentru a ne informa şi a găsi soluţiile necesare - soluţii pe care noi le-am identificat - pentru ca această criză din cultura românească să se sfârşească. Totodată, în cursul zilei de miercuri i-am invitat pe principalii manageri ai principalelor instituţii de cultură din subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, respectiv managerii tuturor teatrelor naţionale - directorii teatrelor naţionale din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova - managerii tuturor muzeelor naţionale, managerii operelor naţionale", a spus Ştirbu, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Ministrul Culturii şi managerul Muzeului 'Grigore Antipa' - invitaţi la audieri la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

74
Moţiune simplă împotriva ministrului Mediului - dezbatere şi vot în Senatul României
74

2.374
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
2.374

1.649
Profeția lui Dumitru Borțun, apropiat USR: „PSD se va duce spre 10%”
1.649

1.256
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.256

2.297
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
2.297

2.857
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.857

8.359
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
8.359

4.092
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
4.092

4.601
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.601

1.169
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.169

2.697
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.697

3.631
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.631

15.015
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
15.015
















Comentează