Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, joi, pe marele maestru Garry Kasparov, preşedintele Human Rights Foundation, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, în cadrul discuţiei fiind realizat un schimb "aprofundat" de evaluări cu privire la situaţia din regiune, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MAE, discuţiile au avut loc "în contextul agresiunii militare şi invaziei ilegale, neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei şi al necesităţii contracarării efectelor profund negative ale acesteia în plan securitar, economic şi umanitar".
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul "ferm" pentru promovarea drepturilor omului şi a valorilor democratice, inclusiv ca bază pentru asigurarea păcii şi securităţii internaţionale.
El a condamnat din nou, "în termenii cei mai fermi", războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei şi a făcut o prezentare a sprijinului umanitar acordat de România statului vecin şi cetăţenilor ucraineni refugiaţi în ţara noastră, accentuând solidaritatea extraordinară de care a dat dovadă întreaga societate românească, respectiv a sprijinului pentru economia Ucrainei, greu încercată de efectele războiului.
La rândul său, Garry Kasparov a prezentat o serie de evaluări privind situaţia internă din Rusia şi posibilele evoluţii ale războiului declanşat de Moscova, evidenţiind necesitatea întăririi sprijinului acordat Ucrainei de către întreaga comunitate internaţională, pentru a rezista în faţa agresiunii.
El a subliniat şi activitatea depusă în scopul coagulării unei mişcări internaţionale anti-război formate din reprezentanţi marcanţi ai emigraţiei ruse şi a apreciat poziţiile României de sprijin pentru Ucraina şi de condamnare a politicilor agresive ale Federaţiei Ruse, se menţionează în comunicatul MAE.
Ministrul Aurescu a discutat cu Garry Kasparov despre situaţia din regiune
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.564
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.564

1.704
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.704

58
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
58

3.945
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.945

3.736
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.736

159
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
159

112
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
112

2.687
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.687

1.283
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.283

1.945
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.945

4.197
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.197

6.861
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.861

6.146
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.146
















Comentează