Ministrul Apărării a discutat cu o delegație a Congresului SUA fix înainte de demararea programului SAFE: Marea Neagă, punct critic

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 27-01-2026 18:02

Actualizat: 27-01-2026 19:58

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Ministrul apărării, Radu Miruţă, a avut marţi, la sediul MApN, o întrevedere cu o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de congresmanul Pat Fallon, cooperarea în cadrul NATO şi prezenţa militară americană în România fiind menţionate ca elemente importante ale apărării colective. Discuţiile au vizat, de asemenea, evoluţiile recente ale mediului de securitate regional şi euroatlantic, cu accent asupra implicaţiilor războiului din Ucraina, securităţii Flancului Estic aliat şi rolului strategic al regiunii Mării Negre.

Ce dezvăluie MApN despre discuții

Potrivit MApN, în cadrul dialogului a fost subliniată relevanţa parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, precum şi contribuţia acestuia la securitatea regională şi euroatlantică.

”Cooperarea în cadrul NATO şi prezenţa militară americană în România au fost menţionate ca elemente importante ale apărării colective. În acest context, a fost menţionat faptul că atât Statele Unite ale Americii, cât şi România au publicat documente strategice naţionale în domeniul securităţii şi apărării care conturează priorităţile şi cadrul general de acţiune în domeniu pentru fiecare stat”, arată Ministerul Apărării. 

Discuțiile vizează și Marea Neagră

Discuţiile au vizat, de asemenea, evoluţiile recente ale mediului de securitate regional şi euroatlantic, cu accent asupra implicaţiilor războiului din Ucraina, securităţii Flancului Estic aliat şi rolului strategic al regiunii Mării Negre. A fost evidenţiată importanţa menţinerii unei posturi consolidate de descurajare şi apărare, adaptată actualelor provocări de securitate.

Au fost abordate perspectivele cooperării româno-americane în domeniul apărării, cu accent pe dialogul politico-militar, interoperabilitate şi dezvoltarea capabilităţilor, în sprijinul securităţii regionale şi euroatlantice, mai anunţă ministerul. 

„Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii rămâne un pilon esenţial al securităţii României, iar dialogul constant în domeniul apărării contribuie la consolidarea apărării colective în cadrul Alianţei Nord-Atlantice", a declarat ministrul apărării naţionale.

Radu Miruță spune că contractele României pe SAFE nu vor merge către șmecheri

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri