Ministerul Sportului a solicitat, joi, federaţiilor naţionale să nu deplaseze în perioada următoare sportivi în Ucraina, în contextul deteriorării situaţiei de securitate din zonă, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
"Ministerul Sportului solicită din partea federaţiilor sportive naţionale o informare imediată cu privire la numărul şi identitatea sportivilor aflaţi la acest moment în Ucraina şi Rusia, în vederea centralizării urgente a acestor informaţii. Cu privire la soluţiile care se impun în legătură cu aceşti sportivi, precum şi cu cei aflaţi în zone de risc, Ministerul Sportului transmite către toate federaţiile sportive naţionale solicitarea imperativă de a nu deplasa sportivi în Ucraina, respectiv de efectua toate demersurile de întoarcere imediată în siguranţă a sportivilor aflaţi temporar pe teritoriul acestui stat. De asemenea, de a anula participările viitoare la competiţii sau cantonamente în această zonă, până la stabilizarea situaţiei şi reinstaurarea unui climat de siguranţă", se arată în documentul citat.
Ministerul Sportului solicită tuturor federaţiilor sportive naţionale să urmeze recomandările MAE, care este pregătit să acorde protecţie şi asistenţă consulară cetăţenilor români de pe teritoriul Ucrainei, prin misiunea diplomatică şi oficiile consulare, de a se informa permanent din surse oficiale şi de a respecta reglementările stabilite de autorităţile ucrainene.
În contextul situaţiei militare din Ucraina şi din regiunea Mării Negre, ministrul Sportului, Eduard Novak, a convocat joi dimineaţă o şedinţă de lucru în regim de urgenţă pe tema repercusiunilor acestei situaţii asupra sportivilor şi a evenimentelor sportive.
"Siguranţa sportivilor români este o prioritate absolută pentru mine în acest moment. În colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu grupul constituit la nivelul Guvernului României pentru gestionarea acestei crize, Ministerul Sportului va face toate demersurile pentru ca sportivii aflaţi pe teritoriile afectate să revină acasă în deplină siguranţă. Ministerul Afacerilor Externe monitorizează situaţia cetăţenilor români din Ucraina şi a convocat deja celula de criză inter-instituţională pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români din Ucraina, printre care ştim că se află şi sportivi români. Am convingerea că aceştia vor reveni în cel mai scurt timp, în deplină siguranţă, pe teritoriul României", a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak.
Pe fondul ridicării, de către Ministerul Afacerilor Externe, a nivelului de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim - "Părăsiţi imediat ţara!", au fost decise mai multe măsuri în regim de urgenţă.
La nivelul Departamentului Consular al MAE a fost activată o linie telefonică dedicată cetăţenilor români care se află temporar în Ucraina şi care solicită protecţie şi asistenţă consulară - telefon 0040 -751.084.537. Ca măsură pentru viitor, pentru a putea beneficia de o reacţie operativă a Guvernului, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, se va impune notificarea acestui minister pentru orice deplasare a sportivilor români, cu comunicarea obligatorie a notificării şi către Ministerului Sportului.
Ministerul Sportului a solicitat federaţiilor naţionale să nu deplaseze în perioada următoare sportivi în Ucraina
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

440
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
440

69
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
69

163
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
163

98
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
98

88
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
88

41
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
41

35
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
35

2.294
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.294

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.521
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.521

76
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
76

99
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
99

33
Bianca Andreescu, out de la Charleston
33
















Comentează