Un număr de 124 de proiecte de manuale şcolare au fost admise din cele 143 înregistrate, iar 19 au fost respinse, potrivit datelor Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, care a publicat vineri rezultatele finale în urma parcurgerii tuturor etapelor din calendarul primei sesiuni de evaluare a proiectelor de manuale pentru anul şcolar 2018-2019 (ciclurile primar şi gimnazial).
MEN precizează că au fost admise 124 de proiecte care au întrunit cel puţin 85 de puncte (din 100 posibile)
MEN reaminteşte că în perioada 6 - 19 martie au fost înregistrate 144 de proiecte de manuale şcolare, vizând 83 de discipline din planurile-cadru pentru clasele I-VI (45 din ciclul primar şi 38 din ciclul gimnazial), însă ulterior un proiect a fost retras de autor, deoarece a fost depus în dublu exemplar.
După etapa de avizare ştiinţifică, din cele 124 proiecte admise, 104 au primit aviz favorabil, 8 au primit aviz favorabil, însă condiţionat de însuşirea de către autori a observaţiilor formulate de cadrele didactice din învăţământul superior cooptate în acest proces, în timp ce 12 au primit aviz nefavorabil, susţine MEN.
"Precizăm în acest context că, pentru disciplinele care nu au avut proiecte de manuale în prima sesiune, a fost lansat un al doilea apel al cărui termen-limită, prelungit, este data de 18 mai (elaborare şi depunere la Registratura MEN). Lista disciplinelor de studiu pentru care s-a organizat a doua sesiune va fi completată în funcţie de rezultatele finale ale primei sesiuni", afirmă sursa citată.
Ministerul Educației Naționale a publicat rezultatele finale după prima sesiune de evaluare a proiectelor de manuale şcolare
Articole Similare

1.366
Ce ar trebui să faci înainte de încheierea Anului Șarpelui. Anul Calului de Foc va începe pe 17 februarie 2026
1.366

1.104
Roșiile românești revin pe tarabe în martie: prețul exagerat te va șoca
1.104

787
Ghid complet pentru Anul Nou Lunar 2026: Tot ce trebuie să știi despre Anul Calului de Foc
787

1.475
'V-a căzut o bancnontă pe jos': escrocii au găsit o tehnica de distragere care transformă orice retragere de numerar într-un jaf
1.475

350
Opt persoane, între care doi copii de 7 ani, rănite într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara
350

1.608
Horoscopul zilei de 17 februarie 2026. Berbecii muncesc din greu pentru ceea ce își doresc. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
1.608

648
9 aplicații despre care nu auzi pe TikTok, dar care îți pot schimba viața zilnică
648

39
Ninge abundent în judeţul Harghita – Se intervine pe mai multe drumuri naţionale - Aluviuni pe DN 2, traficul fiind îngreunat la Podgoria - Pietre căzute de pe versant, în Pasul Gutâi
39

2.149
Eclipsa de Soare din 17 februarie 2026, în Vărsător - 'butonul de reset' al anului și începutul unui ciclu care schimbă regulile jocului lumii și ale fiecărei zodii
2.149

34
Scăpări de gaz la cinci apartamente dintr-un bloc din Târgu Mureş - A fost sistată furnizarea pentru 44 de apartamente / Nu s-a impus evacuarea locatarilor
34

2.482
Tablou dispărut din România de 79 de ani, blocat la New York: statul român strânge dovezi pentru a cere înapoi o operă de 9 milioane de euro
2.482

104
Florin Barbu avertizează că a scăzut cu aproape 30% consumul de alimente / Unităţile de procesare merg pe pierdere - Va propune o plafonare a adausului comercial, în funcţie de inflaţie
104

84
Ministrul Agriculturii susţine că nu se opune reformei administraţiei, dar i s-a promis că, dacă va face reorganizare la minister, nu va mai intra sub incidenţa altor măsuri: Trebuie să discutăm de a construi prin aceste reforme - Şedinţă a Coaliţiei
84

















Comentează